Lefuri mai mari pentru baronii locali. Oprescu, mai tare ca Băsescu

Senatorii au adoptat, astăzi, majorarea indemnizaţiilor primarilor, viceprimarilor, a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Astfel, un primar de municipiu va primi între 5.574 şi 6.333 lei/lună, unul de oraşe, între 4.642 şi 4.909 lei, şi unul de comună, între 3.331 şi 4.012 lei.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) va avea 6.612 lei şi vicepreşedintele CJ, 5.941 lei. Cel mai bine plătit va fi primarul general, Sorin Oprescu urmând să primească 7.643 lei/lună, cu 1.000 de lei mai mult decât Traian Băsescu.

Viceprimarul Capitalei va primi 6.390 lei, un pic mai puţin decât salariul preşedintelui ţării

Cel mai mic salariu, conform listei propuse în proiectul de lege, este de 3.037 de lei pentru un „viceprimar de comună categoria a treia”. 

Astfel, s-a ales praful de Legea salarizării unitare aprobată de Guvernul Boc prin asumare în faţa Parlamentului. Legea a fost ciuntită prima dată anul trecut, prin OUG 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, iar acum aceasta se extinde prin noi modificări.

Propunerea legislativă votată astăzi îi are iniţiatori pe parlamentarii Ecaterina Andronescu, Ioan Chelaru, Tudor Chiuariu, Alexandru Cordoş, Ioan Deneş, Petru Filip, Eugen Durbacă, Gabriela Firea, Mircea Geoană, Toni Greblă, Şerban Mihăilescu, Darius Vâlcov.

Senatul a votat proiectul în calitate de primă Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este for decizional şi, probabil, până la sfârşitul anului îşi va da ok-ul, astfel încât baronii locali să primească majorarea indemnizaţiilor „la pachet” cu descentralizare pe care mulţi o critică acum, de faţadă, dar ce le mai place!

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.