Legea confiscarii extinse a averilor ilicite, la promulgare

Camera Deputatilor a adoptat, marti, Legea privind confiscarea extinsa a averilor ilicite, urmand ca actul normativ sa fie trimis spre promulgare presedintelui Traian Basescu. Seful statului a trimis saptamana trecuta la Parlament o lista cu legile ce trebuie urgentate, printre acestea figurand si Legea confiscarii averilor ilicite.

Potrivit actului normativ aprobat de Guvern, statul poate confisca averea persoanei condamnate pentru infractiuni generatoare de castiguri, fara sa fie nevoie sa probeze caracterul ilicit al intregii averi.  Documentul modifica actualul Cod Penal, dar si noul Cod Penal ce va urma sa fie implementat, astfel incat confiscarea extinsa a averii sa fie reglementata prin lege.

Proiectul initiat de Ministerul Justitiei a fost amendat in Senat, la propunerea CSM, astfel incat sa contina criterii mai stricte de aplicare: extinderea perioadei pentru care averea este verificata si confiscata, aplicarea legii la persoane cu care inculpatul a stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copii, precum si includerea unei prevederi care permite confiscarea de bani, daca nu se gasesc bunurile supuse confiscarii.

Infractiunile pentru care se aplica includ: coruptia, proxenetismul, traficul de persoane, traficul de droguri, spalare de bani, constituire de grupuri infractionale, evaziune fiscala, infractiuni privind regimul vamal etc..

Pe langa aceste completari, proiectul de lege al Guvernului a fost amendat si cu o lista de infractiuni pentru care se aplica confiscarea extinsa. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.