Majorarea taxelor şi impozitelor locale, pasată primăriilor

Guvernul a adoptat ordonanţa care stabileşte că indexarea taxelor locale este la latitudinea autorităţilor locale şi nu reprezintă o obligaţie impusă de la nivel central, însă premierul Victor Ponta a atenţionat că aceste dări reprezintă o sursă de venituri pentru administraţia locală, iar cine nu le indexează nu va primi în compensaţie bani de la bugetul de stat. Codul fiscal prevede însă că indexarea cu rata inflaţiei se operează o dată la 3 ani, iar ordonanţa de miercuri este valabilă numai pentru anul 2013, astfel că, din 2014, taxele şi impozitele locale vor fi indexate automat cu cei 16,05% reprezentând rata inflaţiei pe anii 2010, 2011 şi 2012.

“Prin decizia autorităţii locale, taxele fie rămân la nivelul din 2012 – asta e decizia care aparţine primarului şi consiliului local -, fie se măresc cu rata inflaţiei pe ultimii 3 ani (…) În acelaşi timp, îmi fac datoria să spun că cei 16%, pe care unii primari vor să-i încaseze, merg în bugetul primăriei. Dacă nu se măresc taxele, nici nu vin bani de la bugetul de stat. (…). Dacă le ajung banii din 2012 e foarte bine (…), dacă nu, indexarea doar cu rata inflaţiei e un lucru normal care s-a înfăptuit întotdeauna”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.

Ponta a arătat că taxele locale nu au mai fost majorate din 2009, când actualul primar al Clujului, Emil Boc, era prim-ministru şi le-a crescut cu 20%.

“Din 2009, de când domnul Boc nu era primar de Cluj, era prim-ministru, atunci a mărit taxele locale. Întotdeauna e important de care parte a fileului eşti, că îţi schimbi opiniile mai ales. Cu 20% le-a majorat domnul Boc atunci. Acum, ca primar înţeleg că nu vrea să le majoreze deloc”, a afirmat Ponta.

Ordonanţa va fi publicată tot miercuri în Monitorul Oficial, iar consiliile locale pot adopta hotărâri de majorare sau de îngheţare a taxelor în cel mult 20 zile de la intrarea în vigoare a acesteia.

În decembrie, Guvernul a emis o hotărâre prin care nivelul taxelor locale urma să crească în 2013 cu 16,05%, ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe ultimii 3 ani, iar faţă de suma rezultată, autorităţile locale puteau decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.

Sumele achitate de contribuabili peste nivelurile impozitelor şi taxelor locale aprobate deja prin hotărâri ale autorităţilor deliberative – pentru că au existat unele consilii locale, cum este şi CGMB, care au adoptat în decembrie hotărâri în acest sens – se compensează cu obligaţii de plată către bugetele locale, cu termene de plată viitoare sau se restituie la cerere.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.