ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Medierea, obligatorie înaintea unui proces, de la 1 august

Data:

De la 1 august, şedinţele de informare asupra avantajelor medierii sunt obligatorii pentru procesele civile şi unele acţiuni penale. Petenţii nu vor trebui să treacă însă pe la un mediator, cum se stipula până acum, ci vor putea fi informaţi chiar de către judecător, procuror sau avocat, potrivit unei modificări recente a Parlamentului, cuprinsă în Legea de adoptare a OUG nr. 4/2013. Şi tot în forul legislativ se pregăteşte o nouă schimbare: vor putea acţiona ca mediatori şi avocaţii, şi notarii cu experienţă de peste 5 ani, fără să mai fie nevoie de alte formalităţi, notează economica.net.

Medierea este o formă alternativă de rezolvare pe cale amiabilă a litigiilor între două sau mai multe părţi. Mediatorul ar trebui să asculte argumentele părţilor şi să propună soluţii astfel încât acestea să ajungă la un numitor comun, fără a mai fi nevoie să se ajungă în instanţă (pentru toate capetele litigiului sau doar pentru o parte).

Dacă părţile implicate cad la pace, atunci se încheie o înţelegere şi se plăteşte un onorariu mediatorului. Dacă nu, acestea se pot adresa în continuare instanţelor.

Înţelegerea semnată în faţa notarului are titlu executoriu, astfel că părţile nu trebuie să o mai împuternicească în instanţă. (M.S.)

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Parteneriat Model Solution-ArtCenter College of Design

Model Solution Co., Ltd. a încheiat un acord cu...

GXO – consiliu consultativ în domeniul apărării

GXO Logistics, cel mai mare furnizor de logistică contractuală...

Cum relansăm economia?

Cum relansăm economia și o pregătim pentru viitor?  Dezvoltarea este o...

SafeFleet monitorizează peste 100.000 de vehicule

SafeFleet a depășit pragul de 100.000 de vehicule monitorizate,...

GXO – parteneriat nou, cu BMW Group

GXO Logistics a fost selectat de BMW Group pentru...

Milioane de roboți umanoizi, în companii

Aproximativ un milion de roboți umanoizi vor fi operaționali...

China: Vânzările de camioane electrice le-au depășit pe cele cu combustie

Decembrie 2025 marchează o bornă simbolică pentru piața de...

Tahograf G2V2 și pentru camioanele din Ucraina, de la 30 iunie

De la 30 iunie 2026, camioanele din Ucraina implicate...