ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Memorandum privind elaborarea Codului economic

Data:

Guvernul a adoptat în ședința din 31 mai Memorandumul privind elaborarea Codului economic al României.


Iată precizările purtătorului de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu:

“Se demarează, aşadar, un proiect aşteptat pe de o parte de mediul de afaceri, pe de altă parte prevăzut şi în programul de guvernare, pentru a reduce considerabil volumul legislaţiei în acest domeniu şi pentru a face această legislaţie mai clară şi mai coerentă. (…)

Va include toate legile ce vizează domeniul economic, într-un pachet legislativ unitar. La elaborarea Codului economic al României vor fi eliminate prevederile din legislaţie care sunt contradictorii şi cele care se suprapun, astfel încât estimează Guvernul că va fi redus la jumătate numărul de articole şi capitole din legile economice.

Mediul de afaceri se plânge de multă vreme că există o legislaţie mult prea stufoasă.

Va cuprinde Codul fiscal, Codul de procedură fiscală, Legea de înfiinţare a societăţilor comerciale, Legea evaziunii fiscale (…) şi alte legi cu caracter economic.

Acest document, CODEX, va fi disponibil în variantă electronică și va fi pus la dispoziţia tuturor agenţilor economici şi persoanelor fizice care desfăşoară activităţi independente şi va putea fi consultat gratuit.

Înainte de a fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului, (…) Codul economic al României va fi dezbătut cu patronatele, cu asociaţiile oamenilor de afaceri, cu cei care desfăşoară activităţi independente în toate ramurile economiei, cu sindicatele, cu ONG-urile, cu autorităţi publice locale şi toate autorităţile publice interesate.

Elaborarea acestui CODEX care va cuprinde efectiv o culegere de acte normative, după ce ele sunt revizuite într-o primă etapă, oferă avantajul principal că va fi uşor de folosit cu ajutorul tehnologiei IT şi consultat în mod gratuit de orice persoană interesată, pe criterii clare, definite.

Codul va fi actualizat în permanenţă, va fi disponibil inclusiv pentru dispozitivele mobile şi va include legislaţia la nivel primar, secundar şi terţiar”.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

IAA 2026: DAF prezintă noi configurații, diesel și electrice

La IAA Transportation 2026, DAF își extinde și mai...

IAA 2026. Noul Mercedes-Benz Van Architecture – premieră expozițională

La ediția din acest an a IAA Transportation din...

IAA 2026: Renault prezintă noul Trafic Van E Tech electric

Renault deschide un nou capitol în ofensiva LCV, cu...

REI Grup depune, cu avans 0, proiectele pentru camioane electrice

REI Grup depune, cu avans 0, proiectele pe schemele...

IAA 2026: MAN prezintă noul eTGX

La IAA Transportation 2026, MAN Truck & Bus prezintă...

IAA 2026: Camion electric Scania cu autonomie de 720 km

Scania a prezentat la IAA 2026 un camion electric...

IAA 2026: Scania lansează noua cabină Dynamic

Scania introduce Dynamic, o actualizare amplă pentru camioanele din...

IAA 2026: Daimler Truck prezintă Mercedes-Benz eActros Lowliner

La expoziția IAA 2026 de la Hanovra, Mercedes-Benz Trucks...