Memorandumul cu Rompetrolul a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern. Vezi noutăţile

Guvernul a parafat miercuri, aşa cum anunţase premierul Victor Ponta înaintea şedinţei, „Hotărârea pentru aprobarea tranzacției convenite prin Memorandumul de Înțelegere încheiat între statul român și The Rompetrol Group N.V. semnat la București la 15 februarie 2013, precum și a unor măsuri pentru implementarea acesteia”. Prin acest act normativ „se sting, pe cale amiabilă și reciproc avantajos, litigiile aflate pe rolul instanțelor de judecată dintre Ministerul Finanțelor Publice și The Rompetrol Group N.V.”.

De asemenea, „The Rompetrol Group N.V. se angajează ferm să achiziționeze un număr de acțiuni emise de Societatea „Rompetrol Rafinare” S.A. Constanța, reprezentând 26,6959 % din capitalul social în schimbul a 200 milioane dolari SUA și obligația corelativă a părții române de a oferi spre vânzare aceste acțiuni”, precizează Executivul.

Astfel, din datoria de aproape 400 de milioane de dolari, kazahii vor da numai 200 de milioane, şi aceasta în schimbul a aproape 27% din acţiunile pe care il le va ceda statul român.

Iată ce mai prevede actul normativ:

The Rompetrol Group (80%) şi statul roman (20%) vor constitui un fond, organizat sub forma unei societăţi pe acţiuni având ca obiect realizarea de investiţii în proiecte energetice în România. Structura acţionariatului Fondului va fi menţinută pe o perioadă de 5 ani. Fondul va fi finanţat din două surse principale:

– finanţare directă a The Rompetrol Grup N.V. prin asigurarea unei capitalizări graduale a Fondului, în decursul unei perioade investiţionale de 7 ani şi pe măsura identificării proiectelor în valoare de 150 de milioane dolari SUA, din care se va achita şi contribuţia statului român aferentă participatiei de 20% în Fond, respectiv 30 milioane dolari SUA.

– finantare atrasa de fond de la terţi în baza unui grad de îndatorare datorii-capital propriu de maxim 4:1.

“Se estimează ca Fondul va realiza investiţii în suma de aproximativ 1 miliard dolari SUA, în funcţie de condiţiile pieţei“, mai transmite Guvernul.

„În fine, există obligația statului român de a păstra pe o perioadă de 3 ani o participație nediluată de 18% din capitalul social al Societății „Rompetrol Rafinare” S.A. Constanța, respectiv diferența dintre întreg pachetul de acțiuni deținut de statul român și pachetul de 26,6959% din capitalul social care urmează să facă obiectul unei proceduri de privatizare la care să participe The Rompetrol Group N.V.”, precizează Executivul.

Amintim că premierul Victor Ponta a încercat să aprobe Memorandumul prin lege, actul normativ fiind adoptat de Parlament, însă preşedintele Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituţională, care a decis că modalitatea de aprobare a fost neconstituţională.

Astfel, prim-ministrul Ponta a fost nevoit să îşi asume, astăzi, întreaga responsabilitate de a semna tranzacţia.

Poveste cu Patriciu

Rompetrol are o datorie de 603 milioane de dolari către statul român, pe care Dinu Patriciu trebuia să îi achite în anul 2010 – după ce a preluat compania pe mai nimic în 1999, în baza unei HG semnate de fostul premier Adrian Năstase.

Numai că, în 2007, cu trei ani înainte de termen, Patriciu a vândut cu 1,2 miliarde de dolari compania Rompetrol, iar cumpărătorul, compania kazahă de stat KazMunaiGaz a preluat datoria. La termenul scadent, kazahii au invocat criza economică mondială şi nu au mai achitat integral datoria moştenită de la Patriciu, solicitând să dea banii în rate, dar să rămână acţionari majoritari.

Cum Guvernul Boc nu a acceptat, cerând să redevină acţionar majoritar în contul datoriei pe care o avea de încasat, The Rompetrol Group N.V. a dat în judecată statul român.

7 ani pentru Fondul de investiţii

Înainte de sentinţa definitivă, premierul Victor Ponta a semnat în 15 februarie 2013 un Memorandum cu Rompetrol, prin care acceptă să renunţe la aproape 400 de milioane de dolari în schimbul înfiinţării unui fond de investiţii de 1 miliard de dolari.

Aflăm că acest Fond, 80% al kazahilor, va fi constituit în următorii 7 ani “în funcţie de condiţiile pieţei” şi “pe măsura identificării proiectelor investiţionale în valoare de 150 de milioane dolari SUA, din care se va achita şi contribuţia statului român aferentă participatiei de 20% în Fond, respectiv 30 milioane dolari SUA”.

Traian Băsescu a acuzat că diferenţa de 400 de milioane de dolari sunt bani publici care ar trebui să intre în bugetul statului, dar şi faptul că Memorandumul nu prevede nicio sancţiune în caz că kazahii nu vor respecta investi cei 1 miliard de dolari.

Victor Ponta i-a replicat în stilu-i propriu: “Astea-s prostii!”.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.