Noi REGULI de verificare a autovehiculelor, cerute de Parlamentul European

Parlamentul European (PE) a cerut, marţi, o actualizare a regulilor privind verificările autovehiculelor, menite să îmbunătăţească siguranţa circulaţiei rutiere şi să extindă verificările regulate şi la motociclete şi la unele remorci şi caravane. Noile reglementări vor face controalele rutiere la vehiculele comerciale mai eficiente şi conforme cu riscurile, simplificând prevederile referitoare la documentele autovehiculelor, potrivit unui comunicat de presă al PE.

Parlamentul European a adoptat, marţi, amendamente la două propuneri de directive ale Comisiei Europene vizând aceste domenii, forul legislativ dorind ca acestea să fie baza de negociere cu Consiliul în scopul de a adopta în primă lectură legislaţia revizuită.

“Cerinţele tehnice privind testările pe care le introducem prin această lege au standarde foarte înalte”, a spus europarlamentul german Werner Kuhn, raportorul pentru propunerea privind inspecţiile periodice la autovehicule şi remorci.

Eurodeputaţii au votat pentru verificări obligatorii la motociclete în toate statele membre, începând cu 2016 şi la mopede începând cu 2018, dacă nu există un studiu din partea Comisiei care să arate că verificarea mopedelor ar fi ineficientă.

Europarlamentarii au votat şi pentru extinderea verificărilor la remorcile mai grele de două tone şi la rulotele mai grele de 750 kg, susţinând standardele existente pentru remorcile de peste 3,5 tone.

De asemenea, Parlamentul European doreşte să păstreze cerinţele minime actuale privind verificările tehnice iniţiale la 4 ani pentru maşini, urmate de teste la fiecare 2 ani după aceea.

Pe de altă parte, pentru a creşte eficienţa inspecţiilor rutiere la vehiculele comerciale, trebuie creat un sistem de evaluare bazat pe riscuri, spun deputaţii. Operatorii vor fi clasificaţi conform performanţelor vehiculelor lor în timpul inspecţiilor, iar vehiculele cu risc mare ar putea fi vizate de autorităţile statelor membre în controalele rutiere.

“Controalele rutiere variază mult între diferite state membre, de aceea avem nevoie de reguli UE armonizate”, a spus Olga Sehnalová, eurodeputat social-democrat din Cehia, de asemenea raportor pentru propunerea privind controalele rutiere la vehiculele comerciale.

Deputaţii au inclus şi vehiculele comerciale uşoare în categoria celor care devin subiect al controalelor rutiere.

O altă regulă cerută de PE este ca documentele autovehiculelor să fie păstrate în registre naţionale electronice, facilitând schimbul de informaţii între statele membre şi ajutând astfel la combaterea tranzacţiilor cu maşini furate.

Parlamentul este de acord cu Comisia că cele două directive privind verificările tehnice ale autovehiculelor trebuie transformate în regulamente, care să se aplice direct în statele membre, care pot aplica însă standarde mai înalte privind aceste reglementări. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.