Noi reguli pentru decontarea navetei elevilor. Ministrul Educaţiei: „Unii transportatori au tarife de 12 ori mai mari decât alţii”

Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, anunţă că din toamnă va modifica legislaţia privind decontarea navetei elevilor, după ce a dispus o analiză la minister şi a constatat că „unii transportatori percep pentru aceeaşi distanţă tarife de 12 ori mai mari decât alţii”. MEN „are probleme” în a plăti anual 180 milioane lei pentru naveta elevilor, astfel că, odată cu începerea noului an şcolar, deconturile se vor face în baza unei metodologii aprobate prin Hotărâre de Guvern, a precizat el, joi, în localitatea prahoveană Brazi, la deschiderea unei şcoli construite cu fonduri de la bugetul local. Pricopie a mai spus că are în plan să cumpere 800 de microbuze şcolare, iar asigurarea şoferilor aferenţi o consideră „cea mai mică problemă” în raport cu investiţia în sine.

“Avem probleme cu transportul elevilor, nu doar cu transportul pentru ciclurile mici de învăţământ, dar şi cu transportul elevilor către liceu. Ieri (n.r. – miercuri) am afişat pe site-ul ministerului o informare vizavi de costurile pe care noi acum le suportăm cu transportul elevilor care fac naveta şi avem situaţii în care pe aceeaşi distanţă de 25 de kilometri să spunem, un transportator percepe un tarif şi alt transportator percepe un tarif de 12 mai mare şi în felul acesta poate avem o explicaţie de ce nu ne ajung banii să acoperim naveta elevilor”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Remus Pricopie îi consideră vinovaţi pe autorii Legii educaţiei (nr. 1/2011) din guvernarea Boc, pentru că au scris „cu generozitate” actul normativ, în sensul că nu este prevăzută o plafonare a tarifelor practicate de transportatori pentru naveta elevilor. Iar din punct de vedere legal, ministerul este obligat să deconteze aceste tarife, se plânge Pricopie.

Decontare după grevă

Asta nu înseamnă că le şi decontează la timp. Amintim că elevi din mai multe judeţe au intrat în grevă japoneză, în luna mai, pentru a li se deconta transportul, şi numai după aceste proteste ministrul a dispus deblocarea a 50 milioane de lei, în 30 mai. El susţine însă că o primă tranşă de 30 de milioane de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport al elevilor fusese deblocată anterior.

Consiliul Naţional al Elevilor reclamă însă că Ministerul Educaţiei Naţionale nu a prevăzut în bugetul pe anul acesta suma necesară decontării transportului elevilor care studiază într-o altă localitate decât cea de domiciliu, acuzând că “se încălcă Legea Educaţiei Naţionale”.

Costuri standard şi decente

Cât priveşte viitoarea metodologie pe care o va supune aprobării Guvernului, ministrul spune că „va avea în spate costuri standard şi decente pe diferite rute în fiecare judeţ”.

„Altfel, vorbim despre aruncat banii pe fereastră. Dacă am menţine ritmul acesta, vorbim de aproximativ 180 de milioane de lei anual. Asta în condiţiile în care nu cresc tarifele, pentru că dacă cresc…”, a spus Pricopie.

800 de microbuze şcolare, de achiziţionat

El are şi varianta achiziţionării de microbuze şcolare, dar susţine că naveta elevilor nu poate fi înlocuită peste tot cu acestea. Un calcul făcut de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în baza unei evaluări realizate la nivelul fiecărui inspectorat şcolar judeţean, arată că ar fi nevoie de aproximativ 800 de microbuze şcolare.

“Nu poţi să excluzi naveta elevilor şi să o înlocuieşti cu transportul cu microbuzele, pentru că nu poţi să faci acest lucru peste tot, dar noi am făcut o cercetare la nivelul fiecărui inspectorat şcolar. Din această evaluare am avea nevoie de aproximativ 800 de microbuze (…). Am prezentat Guvernului aceste date, iar acum investigăm posibilităţile tehnice şi financiare de a le achiziţiona. Nu s-a luat o decizie privind modul în care vom proceda şi cred că într-o săptămână, două vom avea o soluţie”, a spus Remus Pricopie.

Şoferii sunt „cea mai mică problemă”

Cât priveşte asigurarea a 800 de şoferi care să conducă aceste microbuze şcolare, ministrul o consideră “cea mai mică problemă, în raport cu achiziţia în sine, care este mult mai complicată”.

El a arătat că unele autorităţi locale au posibilitatea de a asigura întreţinerea maşinilor, combustibilul şi şoferul, în timp ce altele nu au bani la buget pentru aşa ceva, iar în aceste condiţii ministerul va încerca să găsească soluţii pentru fiecare caz.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.