Noi reguli pentru despăgubirea rapidă a consumatorilor din UE

Cumpărătorii din UE vor avea acces mai uşor la medieri rapide, ieftine şi imparţiale în disputele cu vânzătorii de bunuri şi prestatorii de servicii, datorită unor noi reguli aprobate de Parlamentul European, cu scopul de evitare a proceselor lungi şi costisitoare. Potrivit unui comunicat al Parlamentului European (PE), noile reguli, care vizează rezolvarea alternativă a disputelor (ADR) şi rezolvarea online a acestora (ODR), au ca scop creşterea utilizării schemelor ADR în UE, oferind consumatorilor o modalitate rapidă, ieftină şi informală de a rezolva disputele cu vânzătorii, în loc să recurgă la procese lungi.

Multe state UE au deja scheme ADR, dar lipsa unor standarde comune, acoperirea defectuoasă şi supraaglomerarea fac dificilă accesarea acestora de către cumpărători, argumentează PE. Noua directivă le cere statelor membre să se asigure că există scheme ADR pentru toate sectoarele de activitate şi are prevederi referitoare la imparţialitatea mediatorilor.

Concret, cumpărătorii vor putea utiliza noile reglementări pentru a cere despăgubiri pentru plângeri formulate în afara tribunalelor referitoare la orice bunuri sau servicii, indiferent dacă au fost achiziţionate online, în magazin, local sau în străinătate. PE a stabilit că medierea ar trebui să fie gratuită pentru cumpărători sau să aibă un tarif fix. În general, orice dispută ar trebui să fie rezolvată în 90 de zile, prevede reglementarea.

“Directiva ADR este câştigătoare şi pentru vânzători, şi pentru cumpărători. Un mecanism transeuropean, ieftin şi rapid de despăgubire va reduce costurile consumatorilor cu miliarde de euro pe an şi va încuraja comerţul electronic transfrontalier, ceea ce reprezintă un stimul crucial pentru creşterea pieţei unice din Europa”, a declarat vicepreşedintele Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorilor, Louis Grech.

Reglementarea ODR, pentru a contribui la rezolvarea disputelor privind bunurile şi serviciile vândute online, atribuie Comisiei Europene puterea de a crea o “platformă online” pentru ODR, în toate limbile UE, se mai precizează în comunicatul PE.

Această platformă, accesibilă prin intermediul portalul Europa Ta, va oferi cumpărătorilor un formular standard pentru plângeri, uşor de folosit, care va putea fi completat în limba maternă.

Platforma ODR va trimite cumpărătorii la cea mai apropiată schemă ADR potrivită pentru plângerea lor. Fiecare pas al procedurii de plângere va putea fi efectuat online, iar informaţiile vor fi protejate de regulile UE de protecţia a datelor şi a vieţii private. Ajutorul ODR va fi disponibil pentru orice dispută privind vânzările online, indiferent de localizarea vânzătorului în UE.

Directiva ADR şi Regulamentul ODR vor intra în vigoare la 20 de zile după publicarea lor în Jurnalul Oficial. Directiva ADR trebuie să se aplice în toate statele membre în termen de 24 de luni de la intrarea în vigoare, iar platforma ODR va fi disponibilă imediat după aceea, potrivit PE. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.