ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

OUG 55 privind migraţia aleşilor locali este NECONSTITUŢIONALĂ

Data:

Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, astăzi, că Ordonanţa de urgenţă nr. 55/2014 prin care Guvernul a permis pentru 45 de zile migraţia aleşilor locali este neconstituţională. Parlamentarii noului PNL au sesizat Curtea după ce, în 9 decembrie, plenul Senatul – for decizional – a aprobat prin lege Ordonanţa de urgenţă, cu 86 de voturi “pentru”, 36 “împotrivă” şi 6 abţineri.

Decizia Curţii Constituţionale este extrem de importantă, deoarece ar fi creat precedentul ca o OUG să modifice o lege organică. Urmează ca judecătorii constituţionali să motiveze hotărârea.

OUG 55, adoptată de Guvern în 28 august, a permis, chiar înainte de alegerile prezidenţiale din acest an, ca aleşii locali să poată migra la alte partide timp de 45 de zile, adică până în 17 octombrie, în plină campanie electorală. Însă o lege organică, aprobată tocmai pentru a stopa traseismul politic, prevede că părăsirea partidului duce la pierderea mandatului.

Sute de consilieri locali şi judeţeni, pecum şi primari – de comune mai ales – au fost şantajaţi, practic, de Liviu Dragnea – autorul OUG -, să-şi părăsească partidele şi să intre în PSD. Imediat după înscrierea în acest partid, Dragnea le-a alocat fonduri de la minister. Dar şi Guvernul le-a distribuit traseiştilor politici bani din bugetul SGG manevrat exclusiv de premierul Victor Ponta.

În sesizarea PNL către CCR s-a făcut referire la o serie de decizii anterioare ale Curţii Constituţionale privind interzicerea traseismului politic al aleşilor locali, dar şi la faptul că OUG 55 a fost adoptată în materia drepturilor electorale, lucru de asemenea interzis de legea fundamentală.

Acum, OUG 55 se va întoarce în Parlament pentru a fi respinsă prin vot.

Nu ştim sigur dacă cohortele de traseişti îşi vor pierde mandatul sau vor fi doar nevoiţi să revină în partidele care i-au propus şi susţinut în campania electorală din iunie 2012.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Noul Boeing 737 MAX din flota TAROM, numit „Ivan Patzaichin”

A doua aeronavă Boeing 737 MAX din flota înnoită...

ARF – chestionar de mobilitate, pentru mersul de tren cadențat

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a lansat chestionarul de...

Comerțul dintre România și Germania s-a revigorat, în S1

Relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o...

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...