Ponta: „Am adus ultimele modificări noului COD RUTIER”. Antonescu: „Au fost suficiente dezbateri, susţinem adoptarea prin OUG”

Premierul Victor Ponta a anunţat luni, înaintea şedinţei USL, că ultimele modificări asupra Codului rutier au fost stabilite cu ministrul de Interne, Radu Stroe, iar acum urmează să se decidă la nivelul USL dacă actul normativ va fi promovat printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-un proiect de lege. Despre cuantumul enorm al amenzilor, chiar şi după tăierea lor cu 40% (de la 16.000 la 9.600 amenda maximă), niciun cuvânt. PNL s-a sucit şi, după ce a cerut ca proiectul legislativ să meargă direct în Parlament, acum susţine promovarea Codului rutier prin ordonanţă de urgenţă. Copreşedintele USL, Crin Antonescu, a declarat chiar că „au fost suficiente dezbateri publice”. În aceste condiţii, actul normativ nu mai are nicio oprelişte în a fi aprobat miercuri, în Guvern.

Certurile la televizor dintre cei doi şefi ai USL se dovedesc “curate” manevre politice. Când e vorba să-şi dea unul altuia o mână de ajutor, nu ezită să o facă. Astfel, proiectul noului Cod Rutier nu va mai fi dezbătut public şi nici nu va merge direct în Parlament, spre dezbatere şi adoptare.

“Noi susţinem ordonanţă de urgenţă, pentru că s-au făcut dezbateri – şi publice, slavă Domnului, şi în grupurile parlamentare – destul. Deci unul dintre inconvenientele ordonanţei de urgenţă, şi anume că nu apucă să fie consultat Parlamentul, nu mai stă în picioare. Chiar dacă şi mulţi parlamentari liberali s-au pronunţat pentru proiect de lege, argumentele în favoarea ordonanţei îmi par suficiente şi de aceea cu primul ministru şi cu ministrul Internelor am convenit că, dacă până la urmă optează pentru ordonanţă, noi o susţinem”, a anunţat Crin Antonescu, după şedinţa USL.

Cont unic pentru plata amenzii

Victor Ponta a precizat că noile retuşuri convenite cu PNL prevăd suspendarea permisului pentru neplata amenzilor în termen de 30 de zile, măsură aplicabilă şi în cazul infracţiunilor.

“Era o problemă de aplicare, în sensul în care omul îşi plătea amenda şi noi nu ştiam că şi-a plătit-o şi-i suspendam permisul. Am găsit o soluţie pe care o discutăm şi cu dl Chiţoiu, cu un cont unic, şi cu faptul că Poliţia nu poate suspenda permisul cuiva decât după ce verifică la 30 de zile că în acel cont unic nu s-a plătit amenda”, a explicat premierul.

Totodată, se încearcă găsirea unei “proceduri rapide” în cazul şoferilor cu contravenţii, astfel încât în 15 zile judecătorul să se pronunţe dacă dovada pentru conducerea autovehiculelor se prelungeşte sau nu. “Ideal ar fi să nu mai conduci după ce ţi s-a suspendat permisul”, a afirmat Ponta.

El critică prevederea actuală din OUG 195/2002 care îi obliga pe judecători şi procurori să îl lase pe şoferul care a comis o infracţiune să conducă în continuare.

“Am modificat acest lucru şi numai şi numai în situaţiile în care procurorul şi judecătorul constată că nu se prezintă pericol pentru circulaţia pe drumurile publice se mai prelungeşte permisul. Mai pe româneşte, cel care a comis un accident, a omorât pe cineva, să nu poate să mai conducă până nu se termină procesul, să nu mai conducă din momentul în care s-a produs accidentul”, a explicat Ponta.

„Cine merge la nuntă şi bea un pahar de vin nu va fi sancţionat”

Premierul a mai anunţat că o altă modificare a Codului rutier se referă la cei care urcă băuţi la volan, iar „cine merge la nuntă şi bea un pahar de vin sau bere nu va fi sancţionat”. El susţine că s-au aplicat regulile europene în ceea ce priveşte consumul de alcool.

“Până la 0,2 (miligrame alcool pur în aerul expirat – n.r.) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere sau… Dar de la 0,5 în sus – nu 0,8 – să fie infracţiune, exact cum se întâmplă în toată Europa – până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă la un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune”, a explicat Ponta.

Poliţia Rutieră nu se transferă autorităţilor locale. Deocamdată

După şedinţa USL, premierul Victor Ponta a declarat că Poliţia Rutieră nu va fi transferată autorităţilor locale, cel puţin câţiva ani de acum încolo, deoarece România nu este încă pregătită pentru acest pas.

“Am discutat, e o opinie majoritară în USL: Poliţia Rutieră, cel puţin o perioadă – nişte ani de acum încolo – nu merge către autorităţile locale, rămâne în sistem centralizat”, a spus Ponta.

“Avem sancţiuni foarte dure şi trebuie să asigurăm şi faptul că nu vor exista abuzuri. Un sistem centralizat ne poate ajuta, evoluţia normală va fi să meargă la autorităţile locale, dar nu suntem încă pregătiţi. Am risca să dăm puteri foarte mari unei poliţii aflate în reorganizare, ceea ce ar naşte posibilitatea unor abuzuri. Poliţia Rutieră rămâne la nivel naţional”, a adăugat el.

Ponta a mai spus că nici inspectoratele şcolare nu vor trece la judeţe. “Educaţia naţională rămâne o politică la nivel central”, a precizat el.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.