Ponta îi asigură pe chiriaşi că rămân în casele foştilor proprietari, prin noua lege

Noua lege privind imobilele naţionalizate, pentru care Guvernul îşi angajează, miercuri, răspunderea în faţa Parlamentului, nu îi va afecta în niciun fel pe foştii chiriaşi care au cumpărat astfel de locuinţe în baza Legii 112/1995 şi nu vor exista cazuri în care aceştia să fie scoşi din casă de fostul proprietar, deoarece acestora din urmă li se vor acorda despăgubiri, a asigurat premierul Victor Ponta.

“Vreau să precizez pentru aceia care au cumpărat case pe acea Lege 112 a chiriaşilor că această nouă lege pe care o adoptăm nu îi va afecta în niciun fel, deci nu mai vine niciun fost proprietar să-i scoată din casa pe care au cumpărat-o pe Legea 112. Ceea ce stabilim prin actuala lege este faptul că, acolo unde mai există cu adevărat fie clădiri, fie terenuri care pot fi retrocedate, vor fi retrocedate în natură, iar acolo unde nu mai pot fi retrocedate din «n» motive, inclusiv acesta al Legii 112 sau în alte situaţii, se plăteşte o despăgubire în bani”, a spus Ponta la postul public de radio, miercuri dimineaţă, înainte de a merge cu legea în faţa Parlamentului.

Proiectul Legii privind despăgubirile pentru imobile naţionalizate stabileşte că foştii proprietari de imobile naţionalizate ale căror dosare au fost deja soluţionate vor primi despăgubiri în numerar în termen de 5 ani, începând cu ianuarie 2014, în tranşe anuale egale de minim 5.000 de lei.

Cei care nu pot fi despăgubiţi în natură – adică nu li se mai dau casele înapoi – vor primi puncte în valoare nominală de 1 leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziţiona prin licitaţie alte imobile sau vor preschimba punctele în bani, dar numai după anul 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.

Ultima tranşă va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate, astfel încât suma totală să poată fi achitată într-un interval de şapte ani, calculat din 2017.

Cei care vor primi înapoi imobile, vor trebui să aştepte 10 ani dacă acestea sunt în prezent sedii de instituţii de învăţământ sau de cultură, ori unităţi medicale.

Legea va intra în vigoare la 3 zile după angajarea răspunderii Guvernului, când vom afla exact şi ce cuprinde, după ultimele amendamente.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.