Ponta şi-a dat Ordonanţă de urgenţă pentru a scăpa de plagiat

Premierul Victor Ponta şi-a făcut cadou de Crăciun: a modificat astăzi, printr-o Ordonanţă de urgenţă, Legea Educaţiei astfel încât să poată renunţa el singur la titlui de Doctor în Drept, deoarece legea prevede retragerea titlului doar în condiţiile stabilirii unui plagiat. Or, Comisia Naţională de Etică a decis, în iulie 2012, că Ponta nu a plagiat – evident, după ce membrii săi au fost schimbaţi intempestiv, chiar în ziua verdictului.

Acum, după ce Guvernul a introdus în Legea Educaţiei, prin OUG, un articol care va conferi titularilor unui titlu de doctor dreptul să renunţe la acesta în baza unei cereri adresate Ministerului Educaţiei, Victor Ponta va renunţa el singur la titlu fără a purta oficial tinicheaua de plagiator.

În 16 decembrie, Ponta a anunţat că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de Doctor în Drept acordat în 2003, iar rectorul UB a transmis ministerului o adresă prin care solicită dispunerea măsurilor necesare.

Noul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a cerut Direcţiei juridice a ministerului să găsească o soluţie legală prin care să fie rezolvată solicitarea premierului privind retragerea titlului de doctor şi că aşteaptă deciziile juriştilor din Ministerul Educaţiei.

Iată că astăzi am văzut şi soluţia: modificarea legii prin Ordonanţă de urgenţă, practică la care recurge premierul Ponta de fiecare dată când vrea să scape rapid de o problemă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.