Reguli noi pentru permisul auto

De la 1 ianuarie 2018, persoanele care suferă de afecțiuni cardiace sau de diabet zaharat vor putea obţine mai greu permisul de conducere şi reînnoirea lui, potrivit prevederilor unei directive europene din anul 2016 transpuse într-un Ordin al ministrului Sănătății, Florian Bodog.

„Afecţiunile cardiovasculare pot determina o alterare bruscă a funcţiilor cerebrale, care constituie un pericol pentru siguranţa rutieră, reprezentând un motiv pentru interzicerea, cu titlu temporar sau permanent, a conducerii unui autovehicul”, se arată în ordinului de ministru.

Aceste modificări s-au aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății, iar la finalul anului 2017 ordinul de ministru a fost semnat.

În cazul mai multor astfel de afecţiuni, precum bradiaritmii, tahiaritmii supraventriculare şi ventriculare, simptome de angină, implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent, pierdere tranzitorie a stării de conştienţă şi a tonusului postural sau sindrom coronarian acut, permisele de conducere le pot fi eliberate sau reînnoite viitorilor şoferi sau conducătorilor auto numai după ce afecţiunea în cauză a fost efectiv tratată şi sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie şi, după caz, prin efectuarea unui control medical periodic.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.