Restricţiile din HG 1777/2004, modificate

Anexele 1 şi 2 ale HG nr. 1777/2004 au fost modificate prin Ordinul nr. 481/2013 – 8/2014 emis de Ministrului Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine (Dan Şova) şi al Ministrului Afacerilor Interne (Radu Stroe, înainte de a demisiona). Este vorba despre restricţia de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) pentru autovehicule, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală.

“Prin promovarea acestui Ordin se are în vedere actualizarea sectoarelor de drum restricţionate, urmare analizelor de trafic şi dării în folosinţă a unor noi sectoare de autostrăzi şi variante ocolitoare ale localităţilor, care constituie variante la unele sectoare de drumuri naţionale, fluidizarea traficului prin instituirea diferenţiată a restricţiilor, pe sensuri de mers şi pe intervale orare, precum şi actualizarea categoriilor de transporturi exceptate de la aplicarea restricţiilor de circulaţie”, informează, luni, CNADNR, într-un comunicat remis redacţiei.

Sectoarele de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene (E) restricţionate pentru vehiculele mai mari de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transporturilor de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală, sunt următoarele:

restrictii 1

restrictii 2

Transporturile care nu se supun restricţiei de circulaţie sunt prevăzute în Anexa nr. 2 la HG 1777/2004 cu modificările şi completările ulterioare.

Amintim că, de la 1 ianuarie, în baza Ordinului MDPIIS nr. 485/2013 au fost introdusă restricţia de circulaţie pentru autovehiculele mai mari sau de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, pe DN1 (E60), sectorul Bucureşti – Ploieşti – Braşov, astfel:

restrictii 3Principalele rute ocolitoare:

* DN1A: Bucureşti – Ploieşti – Braşov;

* A3: Bucureşti – Ploieşti; DN1A: Ploieşti – Braşov;

* DN7: Bucureşti – intersecţie (DN7 – DN71); DN71: intersecţie (DN7 – DN71) – Târgovişte; DN72A: Târgovişte – Stoeneşti – intersecţie (DN72A – DN73); DN73: intersecţie (DN72A – DN73) – Râşnov – Braşov.

Ruta ocolitoare DN7: Bucureşti – intersecţie (DN7 – DN71); DN71: intersecţie (DN7 – DN71) – Târgovişte; DN72A: Târgovişte – Stoeneşti – intersecţie (DN72A – DN73); DN73: intersecţie (DN72A – DN73) – Râşnov – Braşov este recomandată pentru vehiculele mai mici de 16 tone, având în vedere restricţia temporară de circulaţie instituită pe DN 73, km 78+910, Pod Dâmbovicioara, judeţul Argeş. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.