Scutiri la rovinietă

Maşinile SRI, SIE, STS, Administraţiei Penitenciarelor şi cele ale Crucii Roşii au fost exceptate de la plata rovinietei, printr-un vot dat astăzi de Camera Deputaţilor – for decizional – pentru aprobarea, prin lege ordinară, a Ordonanţei Guvernului nr. 8/2010.

Actul normativ a modificat şi completat Ordonanţa nr. 15/2002 privind aplicarea tarifelor de utilizare şi de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, aceste exceptări de la plata rovinietei fiind introduse la Comisia de transporturi şi infrastructură.

Iniţial, OG 15/2002 prevedea scutirea de la plata rovinietei doar maşinile unităţilor MApN, MAI, serviciile de ambulanţă, comunitare pentru situaţii de urgenţă, CNADNR.

În data de 2 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea proiectului de lege la Comisia de Transporturi şi Infrastructură, pentru întocmirea unui nou raport înlocuitor, care a fost parafat chiar îm şedinţa de astăzi a comisiei, întrunită anterior plenului.

La şedinţă a fost prezent şi secretarul de stat în Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine (DPIINIS), Alexandru Năstase.

Altă modificare

Altă modificare adusă OG 15 este introducerea la Articolul 1 a unui nou alineat (13), cu următorul cuprins:

<<(13) În cazul schimbării numărului de înmatriculare a vehiculului, rovinieta îşi menţine valabilitatea în condiţiile în care în baza de date a autorităţii de înmatriculare este operată modificarea respectivă. Autoritatea de înmatriculare este obligată să asigure, pe bază de protocol, accesul zilnic al CNADNR la baza de date privind modificările cu privire la schimbarea numărului de înmatriculare>>”.

Această prevedere nouă se aplică după 6 luni de la data intrării în vigoare a actului normativ.

Tarifele, neschimbate

Tarifele pentru rovinietă rămân neschimbate, potrivit Raportului Comisiei de Transporturi şi Infrastructură.

Amintim că actualul ministru al Transporturilor, Dan Şova, a avut două tentative de scumpire a rovinietei, pe vremea când era ministru delegat al DPIIS: prima în iulie 2013 şi a doua în septembrie.

În ianuarie anul acesta, Şova a promis însă că nu va umbla la tarife.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.