ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Structura anului şcolar, modificată la vacanţa celor mici

Data:

Începerea cu o săptămână întârziere a şcoliinu modifică substanţial structura anului şcolar stabilită anul trecut de fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu. Un ordin emis de actualul ministru, Ecaterina Andronescu, prevede aceleaşi perioade de vacanţe, cu excepţia celei intersemestriale a elevilor din învăţământul primar şi a preşcolarilor, care va fi între 5 şi 11 noiembrie, în loc de 28 octombrie-4 noiembrie.

Astfel, cursurile semestrului I al anului şcolar 2012-2013 se vor desfăşura începând din 17 septembrie până vineri, 21 decembrie.

Elevii claselor din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă în perioada 5 – 11 noiembrie.

Vacanţa de iarnă va fi cuprinsă pentru toţi elevii între 22 decembrie (sâmbătă), când se vor încheia cursurile semestrului I, şi 13 ianuarie (duminică).

Semestrul al doilea va începe luni, 14 ianuarie, iar vacanţa de primăvară va fi cuprinsă între 5 aprilie (vineri) şi 14 aprilie (duminică).

Săptămâna 1 – 5 aprilie 2013 va fi dedicată activităţilor educative extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. În această săptămână nu se vor organiza cursuri conform orarului obişnuit al unităţii de învăţământ, iar programul ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!” se va desfăşura în conformitate cu un orar special.

Anul şcolar se va încheia în data de 21 iunie.

Vacanţa de vară va începe sâmbătă, 22 iunie 2013, şi se va încheia duminică, 15 septembrie, urmând ca luni, 16 septembrie, să înceapă anul şcolar 2013-2014.

Tezele, până la 30 noiembrie şi 25 mai

Tezele din semestrul I se susţin, de regulă, până la 30 noiembrie 2012, iar cele din semestrul al II-lea, până la 25 mai 2013.

În zilele libere prevăzute de lege nu se vor organiza cursuri.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare pe discipline de învăţământ şi, după caz, ale concursurilor şcolare, se vor desfăşura în perioada 2 – 7 aprilie 2013.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar.

Magda SEVERIN

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Comerțul dintre România și Germania s-a revigorat, în S1

Relațiile comerciale dintre România și Germania au înregistrat o...

Parcarea „Sosiri” a Aeroportului „Henri Coandă” se închide 6 luni

Începând din 19 august, parcarea supraetajată din faţa Terminalului...

Fraudă de 26 milioane de lei, în comerțul cu mașini second-hand

Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF-DGAF au destructurat un mecanism...

Tribunalul București a respins cererea de intrare în insolvență a STB

Tribunalul București (TB) a respins, pe 18 august, cererea...

AnimaWings: Creștere la pasageri pe rutele diasporei, în vara 2026

Traficul de pasageri din diaspora pe rutele europene ale...

Colliers: Producția schimbă dinamica pieței industriale și logistice

Producția câștigă teren pe piața industrială și logistică din...

Archer achiziționează trei filiale Boeing

Archer Aviation își extinde activitatea pentru a include tehnologii...

Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026

RecenziiClienti.ro a publicat Barometrul Reputației Online a Afacerilor din România 2026,...