Taxa lui Borbely contravine UE

Taxa de poluare auto instituită în ianuarie 2012 prin Legea nr. 9/2012, la iniţiativa ministrului UDMR Laszlo Borbely – care, de teama protestelor în stradă organizate în ianuarie 2012, a cerut amânarea ei iar Guvernul Boc a aprobat-o pentru 1 ianuarie 2013 chiar înainte de depunerea mandatului de către premier – contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene, a decis Curtea de Justiţie a UE (CJUE), la întrebările preliminare a două instanţe româneşti – cauzele conexate C-97/13 şi C-214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate de Tribunalul Sibiu şi de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este obligatorie şi se aplică tuturor litigiilor aflate pe fond. Culmea este însă că taxa lui Borbely a fost în vigoare doar două luni – ianuarie, februarie şi jumătate din martie 2013 -, pentru că Guvernul Ponta a instituit propria taxă, botezată “Timbrul de mediu”. Premierul Victor Ponta acuza că trebuie să restituie 400 de milioane de lei din taxa ilegală a Guvernului Boc – referindu-se, desigur, la taxa impusă de Guvernul Tăriceanu în 2008 şi pe care au colectat-o fără să mai comenteze, odată ajunşi la putere, cei de la PDL, UDMR şi UNPR. 

În Cauza C-97/13, Silvia Georgiana Câmpean a înmatriculat în România un autovehicul de ocazie cumpărat în Germania, fabricat în 1999, care respectă norma de poluare Euro 3. Câmpean a plătit, la 18 ianuarie 2012, o taxă de poluare de 2.737 de lei, potrivit Legii 9/2012.

La 21 ianuarie, femeia a introdus o acţiune la Tribunalul Sibiu, solicitând restituirea sumei, pe motiv că ea contravine dreptului Uniunii.

Instanţa din Sibiu a decis să suspende cauza şi să întrebe CJUE dacă Legea 9/2012 contravine Articolului 110 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene (TFUE).

În cauza C-214/13, George Ciocoiu a dat în judecată Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Teleorman pe motiv că taxa pe poluare plătită pentru un autoturism din Germania este contrară dreptului comunitar. La 6 septembrie 2012, Tribunalul Teleorman a admis acţiunea, iar Administraţia Finanţelor Publice a făcut apel împotriva hotărârii la Curtea de Apel Bucureşti, care a decis suspendarea cauzei şi consultarea CJUE.

Prin urmare, CJUE a stabilit că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea naţională în discuţie în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulaţie, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională”.

Decizia Marii Curţii a CJUE respectă, practic, jurisprudenţa sa în materie. Astfel, instanţa europeană a decis în cauza C-402/09 (Ioan Tatu împotriva statului român) că Articolul 110 TFUE “interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naţionale similare”.

Ioan Tatu a dat în judecată statul român la Tribunalul din Sibiu, după ce a trebuit să o achite cu ocazia înmatriculării unui autovehicul provenit dintr‑un alt stat membru.

O decizie similară a fost dată şi în cauza C-263/10 (Iulian Nisipeanu împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj).

Taxa, moştenire de la Tăriceanu

Taxa de primă înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată de Guvernul Tăriceanu, în luna aprilie 2008, prin OUG nr. 50/2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini.

De atunci a fost modificată de 9 ori.  Legea nr. 9/2012 avea scopul de a face taxa pe poluare conformă cu Articolul 110 din TFUE. CJUE a decis însă că Guvernul României a menţinut în vigoare o reglementare naţională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 în Hotărârea Tatu.

Însă nici Guvernul Ponta nu s-a lăsat: anul trecut, la 15 martie, a introdus propria taxă auto, denumită “Taxă de poluare” – de fapt acelaşi bir impus de Tăriceanu în urmă cu 6 ani, dar sub o altă formă. Autorul taxei: Rovana Plumb – un nume predestinat.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.