Taxa pentru drumurile judeţene din Hunedoara va fi percepută numai vehiculelor de peste 40 t

După lungi discuţii contradictorii la Consiliul Judeţean (CJ) şi Prefectura Hunedoara, reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) şi ai APTE 2002 au reuşit să convingă autorităţile judeţene să propună modificarea într-o viitoare şedinţă a CJ Hunedoara a Hotărârii nr. 121/2013 astfel încât să plătească taxă de acces pe drumurile judeţene din Hunedoara numai proprietarii vehiculelor de peste 40 de tone. Anunţul a fost făcut, ieri, de Siegfried Mayer, secretarul general al CNR, într-un mesaj transmis membrilor CNR şi postat pe site-ul www.conr.roReprezentantul CNR aşteaptă însă concretizarea acestei promisiuni primite de la vicepreşedintele CJ Hunedoara, Tiberiu Ioan Balint. 

Siegfried Mayer anunţă că la discuţiile de la CJ Hunedoara au fost prezenţi circa 20 de persoane din partea CNR (APTE 2002). “(…) se pare că această problemă o vom rezolva în favoarea noastră, ca urmare a argumentelor şi a invocării reglementărilor legale unionale şi naţionale în vigoare, expuse de reprezentanţii CNR şi APTE 2002”, precizează secretarul general al CNR.

“Ca sintetizare simplistă, într-un final, după lungi discuţii contradictorii, punctele de vedere s-au cristalizat şi CJ Hunedoara, prin Vicepreşedintele Tiberiu Ioan Balint, a fost de acord să propună modificarea HCJ HD 121/2013, în sensul că doar cei ce depăşesc MMA de 40 de tone să fie nevoiţi să plătească autorizaţie de folosinţă a infrastructurii judeţene. Vom vedea ce se va concretiza din promisiuni”, arată Mayer.

“Am descins şi la Prefectură, unde Dl. Prefect Sorin-Adrian Vasilescu a primit delegaţia CNR şi a luat act de obiecţiile noastre legate de HCJ HD 121/2013. I-am promis că vom formula o adresă către Prefectura Hunedoara, unde vom descrie toate aspectele considerate de CNR ca ilegale, pentru a servi ca bază la un eventual atac în contencios administrativ de catre Dl. Prefect. Aşteptăm modificarile promise de CJ Hunedoara, apoi vom hotărî dacă este necesară acţiunea”, mai precizează secretarul general al CNR.

Totodată, reprezentantul confederaţiei anunţă că luni, 15 octombrie, “în cadrul Comisiei de Industrii şi Servicii, a fost prima înfăţişare de dezbateri privind reîntoarcerea OG 43 în Comisie”. “A fost prezent Dl. Augustin Hagiu, care va susţine interesele noastre faţă de membrii Comisiei”, conchide Siegfried Mayer. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.