Taxarea diferenţiată a IMM-urilor, reducerea TVA la apă şi a impozitului pe dividende, de la 1 ianuarie 2016

Guvernul a aprobat astăzi, prin Ordonanţă de Urgenţă, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, a TVA la livrarea apei de la 20% la 9% şi impozitarea diferenţiată a microîntreprinderilor, de la 1 ianuarie 2016.

Iniţial, Executivul stabilise aceste măsuri fiscale în Codul fiscal pentru a fi aplicate de la 1 ianuarie 2017.

„Am anunţat de dimineaţă şi astăzi avem pe ordinea de zi, Ministerul de Finanţe a întocmit actul normativ necesar pentru ca de la 1 ianuarie 2016 – mai spun o dată, pentru că nu era clar – 2016, deci, începând peste două luni, se reduce impozitul pe dividente de la 16 la 5% şi sunt absolut convins că o să încasăm în realitate mai mult decât cu 16%, unde se duceau dividendele în alte ţări şi ăsta e un lucru bun pentru România”, a declarat premierul Victor Ponta la debutul şedinţei Executivului.

Este vorba despre impozitarea aplicabilă dividendelor distribuite persoanelor române, fizice şi juridice, precum şi dividendelor obţinute, din România, de persoane nerezidente.

Plafon de 100.000 de euro pentru IMM-uri

„În al doilea rând, se schimbă în mod extrem, extrem de util şi pozitiv regimul microîntreprinderilor: se creşte plafonul în care poţi să fii microîntreprindere, de la 65.000 de euro la 100.000 de euro şi impozitul este 3%, dacă nu ai nici un angajat, 2% un angajat şi 1% pentru doi sau mai mulţi angajaţi. În felul acesta, sprijinim microîntreprinderile şi încurajăm şi înscrierea ca şi cotizanţi la fondurile de asigurări sociale – pentru că, evident, există acest stimulent, pentru a avea contracte de muncă”, a precizat Ponta.

“Avem 6 milioane de contracte de muncă (…). Nu ajung 6 milioane, trebuie mai multe şi asta înseamnă locuri de muncă şi locuri de muncă la alb, adică fiscalizate, înregistrate, ca să asigurăm pe termen mediu şi lung sustenabilitatea sistemului social”, a adăugat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.