UNTRR le cere tuturor eurodeputaților români, indiferent de culoarea politică, să fie prezenți în plenul Parlamentului European pe 3 aprilie și să voteze excluderea dosarelor Pachetului Mobilitate 1, pentru a menține în piața europeană de transport operatorii de transport rutier din România.
Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:
“Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită tuturor eurodeputaților români să participe în data de 3 aprilie 2019 în plenul Parlamentului European (PE) și să voteze ca dosarele Pachetului Mobilitate 1 să nu fie incluse la vot în mini-plenara PE din data de 4 aprilie.
Procedând astfel, eurodeputații români își vor arăta susținerea pentru industria transportului rutier din România, principala ramură contributoare la exportul de servicii al României, cu peste 5 miliarde de euro în 2018. Ar fi regretabil ca din cauza absenței la ședință sau a unui vot pozitiv, pentru includerea dosarelor Pachetului Mobilitate 1 la vot în mini-plenara PE din data de 4 aprilie, industria transportului rutier internațional din România în piața europeană să fie distrusă cu sprijinul sau prin neimplicarea eurodeputaților români.
Votul privind Pachetul Mobilitate 1 este bazat pe interes pur național și excedează ideologiile grupurilor politice din PE. Pachetul Mobilitate 1 a ridicat multe dezbateri și critici din partea transportatorilor din Estul Europei, care sunt cei mai afectați de prevederile acestuia, astfel că UNTRR solicită amânarea dosarelor pentru următoarea legislatură europeană.
Pentru votul din mini-plenul PE de săptămâna aceasta, Comitetul TRAN va trebui să selecteze compromisurile care vor fi votate în plen prin intermediul unui tip de vot indicativ relativ nou, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Comisiei TRAN, care va avea loc pe 2 aprilie.
În cadrul acestei reuniuni extraordinare a TRAN din data de 2 aprilie, membrii TRAN vor vota pentru a selecta acele amendamente care au sprijinul a mai mult de 1/3 din membrii săi (prin voturi indicative), ținând cont de faptul că dosarul raportorului TRAN – Ertug și amendamentele EMPL sunt deja calificate deoarece au fost deja adoptate la nivelul TRAN și EMPL. Orice cerere de voturi separate va fi supusă aceleiași proceduri și sunt prevăzute aproape 3-4 ore pentru ca întregul vot să aibă loc. Pentru a scurta procedura, președintele poate decide, după câteva voturi indicative similare pe un bloc, să voteze restul amendamentelor de către același autor (aceeași autori) în bloc.
Pentru votul din mini-plenara PE din data de 4 aprilie, agenda va fi votată pe 3 aprilie și se poate aștepta ca dosarele Pachetului Mobilitate 1 să fie contestate în același mod în care acestea au fost contestate pe 25.03.2019, înainte de deschiderea sesiunii plenare de luna trecută.
În mod evident, va fi foarte puțin timp între reuniunea TRAN din 2 aprilie și votul în mini-plenul PE din 4 aprilie pentru a pregăti listele de vot finale și ordinea (foarte importantă!) a amendamentelor care urmează să fie votate, deși ar putea fi mai mult sau mai puțin clar deja, din timpul voturilor indicative TRAN, ce amendamente bloc sau separate vor fi supuse la vot în plen.
UNTRR solicită eurodeputaților români să trateze cu responsabilitate această oportunitate de excludere de la vot Pachetul Mobilitate 1 și de a menține în piața europeană de transport firmele de transport rutier din România”.