UNTRR și colegii din Bulgaria, Irlanda, Lituania, Letonia, Polonia și Ungaria cer amânarea Pachetului Mobilitate 1

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) împreună cu asociațiile transportatorilor rutieri din Bulgaria (AEBTRI), Irlanda (IRHA), Lituania (LINAVA), Letonia (LATVIJAS AUTO), Polonia (ZMPD) și Ungaria (MKFE) au semnat și transmis în data de 2 aprilie 2019 o scrisoare comună către Președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, și către Președinții celor 8 grupuri parlamentare din PE, prin care solicită ca Pachetul Mobilitate 1 să fie lăsat pentru următoarea legislatură parlamentară europeană.

Iată și celelalte precizări ale UNTRR:

“Moțiunea de retragere a Pachetului Mobilitate 1 de pe ordinea de zi a plenului PE din 04.04.2019 a fost respinsă astăzi, 03.04.2019. Dezbaterile din PE privind pachetul mobilitate vor începe mâine, 04.04.2019, la ora 08:30, iar votul va avea loc la ora 11:00.

Nu este în joc doar viitorul transportului rutier, dar și milioane de locuri de muncă legate de transport în statele membre ale UE, precum și creșterea economică și competitivitatea Uniunii Europene. Din nefericire, divizările profunde dintre Est-Vest, Noi-Vechi și Periferie-Centru au dus negocierile într-o extremă incertitudine și într-un proces decizional haotic, cu numeroase scenarii.

Actualul Pachet Mobilitate 1, dacă va fi adoptat fără o analiză serioasă, va avea un impact semnificativ negativ atât pentru cetățenii europeni, cât și pentru companii. În mod specific, pachetul include noi restricții privind accesul pe piețele internaționale de transport rutier, ceea ce va crește costul operațiunilor pentru transportatorii rutiere și va afecta economia europeană, introducând astfel noi prețuri pentru serviciile de transport, precum și pentru bunuri. Va exista o concurență mai redusă în Europa, deoarece operatorii de transport rutier vor trebui să se adreseze unor piețe naționale specifice, care au mai puține posibilități de a transporta mărfuri între diferite state membre ale UE.

În plus, propunerile vor denatura piața unică, concurența loială și condițiile de concurență echitabile, deoarece operatorii stabiliți în statele membre ale UE cu capacități industriale ridicate și situați mai aproape de principalele fluxuri de bunuri ale UE vor beneficia de un mediu de afaceri semnificativ mai bun decât transportatorii de la periferia UE, acestea fiind țări mai puțin dezvoltate din punct de vedere industrial.

Cel mai important, obiectivele declarate ale agendei sociale nu vor fi oferite de Pachetul Mobilitate 1, iar condițiile de lucru ale șoferilor nu se vor îmbunătăți. Șoferii din aceleași state membre ale UE care efectuează transport cross-trade și bilateral nu vor beneficia de condiții egale în ceea ce privește drepturile sociale și remunerațiile. Unii dintre ei, angajați în statele membre UE periferice, vor fi forțați să conducă mii de kilometri înapoi acasă și să petreacă săptămâni în camion doar pentru a se conforma regulii de întoarcere acasă a camioanelor.

Cel mai recent studiu al Comisiei Europene (martie 2019) evidențiază o lipsă acută de locuri de parcare sigure și securizate pentru camioane la nivel european. Este o dovadă clară că negocierile privind pachetul mobilitate se îndreaptă în direcția greșită, deoarece normele propuse privind timpii de conducere și odihna, respectiv interzicerea efectuării odihnei săptămânale normale în cabină, va fi imposibil de respectat.

UNTRR a transmis o adresă către toți membrii Parlamentului European prin care solicită ca Pachetul Mobilitate 1 să fie lăsat pentru următoarea legislatură parlamentară europeană, dar și o adresă către eurodeputații români pentru a respinge ferm măsurile restrictive ale Pachetului Mobilitate 1, care afectează grav transporturile rutiere internaționale operate de transportatorii români și estici, precum și libertățile fundamentale de circulație în UE.

UNTRR a mai transmis eurodeputaților români o analiza juridică a măsurilor propuse de Pachetul Mobilitate 1, realizată recent de o casa de avocatură din Bruxelles, prezentând argumente cu privire la faptul că amendamentele propuse de Parlament și de Consiliul UE sunt contrare legislației UE în materie.

Analiza juridică evidențiază că anumite măsuri propuse de Pachetul de Mobilitate 1, care au fost introduse în Consiliu UE și în Parlamentul European se abat în mod semnificativ de la propunerea Comisiei Europene și nu au fost evaluate printr-o analiză de impact, fiind evidențiate în special următoarele propuneri:

1) întoarcerea acasă a vehiculului în statul membru de stabilire;

2) aplicabilitatea diferită a cerințelor de detașare la transportul bilateral și cross-trade;

3) limitarea suplimentară a operațiunilor de cabotaj urmată de perioada de răcire (cooling off);

4) obligația statelor membre de a încheia acorduri bilaterale cu țări terțe pentru a asigura respectarea măsurilor de detașare de către operatorii din țările terțe.

5) interdicția (introdusă de Parlamentul European) de a efectua perioadele de repaus săptămânal într-un vehicul sau în afara zonelor de parcare sigure și securizate certificate.

UNTRR solicită Eurodeputaților români să nu cedeze presiunilor Vestului UE pentru adoptarea unui compromis forțat privind Pachetul Mobilitate 1 în cadrul Parlamentului European. MAI BINE NICIUN COMPROMIS DECÂT UN COMPROMIS DEZASTRUOS PENTRU TRANSPORTATORII ROMÂNI!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.