10% din actiunile Hidroelectrica si Nuclearelectrica, la vanzare

Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri dimineata inceputa la ora 10.00, vanzarea unui pachet de actiuni de 10%, nou emise, rezultate ca urmare a majorarii capitalului social la Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Conform strategiei de privatizare, capitalul social al societatii se va majora prin aport de capital privat. Totodata, un pachet de actiuni nou emise, rezultate ca urmare a majorarii cu 10% a capitalului social existent, va fi oferit investitorilor, spre subscriere.

Pretul de vanzare al actiunilor va fi cel putin egal cu pretul de referinta utilizabil in cadrul unui mecanism de determinare a pretului de oferta aprobat de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.

Strategiile de privatizare ale companiilor Hidroelectrica si Nuclearelectrica au fost elaborate pentru atragerea de resurse financiare necesare retehnologizarii.

Capitalul social al Hidroelectrica este detinut 80,0561% de statul roman, prin Ministerul Economiei, si 19,94% de Fondul Proprietatea.

Capitalul social al Nuclearelectrica este detinut 90,28% de statul roman si de 9,72% de Fondul Proprietatea.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PALSU

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.