28 de masini si 103 persoane in consemn prin Sistemul Informatic Schengen, depistate intr-o saptamana

In ultima saptamana au fost identificate de politistii romani si de partenerii straini ce cooperareaza prin Biroul SIRENE din cadrul CCPI – IGPR 28 de autoturisme si 103 persoane ce fac obiectul unor semnalari introduse in Sistemul Informatic Schengen. Astfel, au fost localizate pe teritoriul tarii noastre 45 de persoane si 19 de autoturisme ce fac obiectul unor semnalari in SIS (Sistemul Informatic Schengen), s-au pus in aplicare 12 mandate europene de arestare si a fost identificata o persoana semnalata ca fiind disparuta. De asemenea, au fost depistate 32 de persoane cautate pentru proceduri judiciare, au fost identificate 19 autoturisme cautate de partenerii din Spatiul Schengen, iar 32 de persoane si 9 autovehicule cautate de Romania au fost identificate in statele membre, informeaza Politia Romana.

Astfel, pe baza informatiilor transmise de politistii romani, prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul CCPI – IGPR, au fost arestate, pe teritoriul statelor membre Schengen, 24 de persoane urmarite de Politia Romana in baza unui mandat european de arestare si au fost citate 4 persoane cautate pentru a participa la o procedura judiciara.

Schimbul de date si informatii suplimentare prin Biroul SIRENE se realizeaza ca urmare a cooperarii dintre structurile specializate din cadrul Politiei Romane (in special structurile de investigatii criminale si cele de combatere a criminalitatii organizate) si partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen.

Totodata, un aport important il are si posibilitatea accesarii simultane a datelor si informatiilor din bazele de date nationale, din Sistemul Informatic Schengen si din OIPC-INTERPOL. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.