4.509 amenzi şi 46 de autovehicule indisponibilizate, la controlul transporturilor de mărfuri şi persoane

1

Poliţiştii rutieri şi inspectorii ISCTR au aplicat 4.509 de amenzi, au indisponibilizat 46 de vehicule şi au reţinut 66 permise de conducere şi au retras 176 de certificate de înmatriculare, în cadrul controalelor privind transportul de mărfuri şi persoane efectuate în 16, 21 şi 28 mai, informează, miercuri, IGPR. În total, au fost verificate 10.180 de autovehicule, dintre care 4.091 destinate transportului rutier de mărfuri generale, 3.787 – de transport public de persoane şi 2.302 – de transport mărfuri periculoase.

La acţiunile de verificare în trafic (în 16 mai pentru mărfurile periculoase, în 21 mai pentru transportul public de persoane cu capacitatea de transport de peste 8+1 locuri şi în 28 mai, pentru transportul de mărfuri generale) au participat 1.787 de poliţişti rutieri şi aproximativ 400 de inspectori de trafic din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere (ISCTR).

Din totalul amenzilor, 3.286 au fost date pentru abateri de la normele rutiere care puteau afecta siguranţa deplasării pe drumurile publice, astfel:

  • 885 pentru nerespectarea regimului legal de viteză
  • 22 referpentru depăşiri neregulamentare
  • 14 pentru neacordarea priorităţii de trecere
  • 3.220 pentru alte abateri (utilizarea nelegală a telefonului mobil, nepurtarea centurii de siguranţă etc).

Totodată, au fost constatate 1.223 de abateri, astfel:

  • 121 pentru nereguli privind legalitatea transportului efectuat
  • 1.091 pentru nerespectarea perioadelor de conducere şi odihnă
  • 11 pentru nerespectarea normelor impuse transportului mărfurilor periculoase.

Din cele 4.509 de amenzi, 1.727 au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor care efectuau transport de mărfuri generale, 1.890 celor care efectuau transport public de persoane şi 892 conducătorilor autovehiculelor care efectuau transport de mărfuri periculoase.

Totodată, poliţiştii rutieri au reţinut 66 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce şi au retras 176 certificate de înmatriculare, astfel:

  • 16 permise de conducere şi 58 de certificate de înmatriculare în cazul transportului de mărfuri periculoase
  • 26 de permise de conducere şi 42 de certificate de înmatriculare referitor la transportul de persoane
  • 24 de permise de conducere şi 76 de certificate de înmatriculare în cazul transportului de mărfuri generale.

Pentru nerespectarea perioadelor de conducere şi de odihnă sau pentru defecţiuni tehnice grave a fost dispusă măsura imobilizării vehiculelor în 46 cazuri (14 care transportau mărfuri periculoase, 11 care transportau persoane, iar 21 care transportau mărfuri generale).

Totodată, pentru efectuarea ilicită a transportului public, respectiv în 11 cazuri, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor (2 de transport mărfuri periculoase, 4 de transport persoane şi 5 de transport mărfuri generale). (M.S.)

1 COMENTARIU

  1. As dori daca este posibil sa faceti un articol despre camioanele ce transporta agregate cele basculante,ma refer la supraincarcarea acestora.Despre domnii inspectori ISCTR care sant foarte corupti,stiu cazuri foarte multe,in special in judetele CLUJ, MURES,ALBA si SIBIU. VA MULTUMESC!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.