58.000 de euro pentru Studiile de Fezabilitate ale centurilor Buşteni şi Comarnic

CNADNR a semnat cu EGIS Româniua SA, în 28 mai, două contracte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate aferente şoselelor de centură ale oraşelor Bușteni și Comarnic, termenul de implementare fiind de 4 luni.

Valoarea totală este de 257.800 lei (58.069 euro), fără TVA, iar finanțarea este asigurată de la Bugetul de stat.

Sectorul Comarnic-Bușteni DN 1 (E60) este un drum național european care face legătura între județele Prahova și Brașov, traseul urmând cursul Văii Prahova, traversând de la sud la nord Carpații Meridionali. DN 1 se încadrează în categoria drumurilor naționale principale ce leagă Bucureștiul de orașul Brașov.

„Având în vedere faptul că acest drum este deschis traficului internațional, iar intensitatea traficului pe DN 1 este în continuă creștere și datorită faptului că drumul face legatura între două mari orașe, București, respectiv Brașov, s-a impus realizarea unor Studii de Fezabilitate ce vor avea ca scop principal studierea realizării variantelor de ocolire a Orașelor Bușteni și Comarnic, necesare pentru creșterea capacității de trafic pe tronsonul aflat pe Valea Prahovei”, argumentează CNADNR. (M.S.)

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.