Accident mortal cu microbuz

O persoană a murit şi 5 au fost rănite duminică dimineaţă, după ce microbuzul care le transporta s-a răsturnat pe DN 7, într-o curbă periculoasă din localitatea Morăreşti, la graniţa dintre judeţele Argeş şi Vâlcea. Șoferul, de 67 de ani, îi ducea pe cei 6 din Pitești la Râmnicu Vâlcea, dar a pierdut controlul volanului, vehiculul a ieșit de pe carosabil, s-a izbit de un parapet din beton şi s-a răsturnat în şanţ. Vehiculul de 8+1 locuri nu aparţinea vreunei firme de transport persoane, ci conducătorului auto.

După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că șoferul nu consumase băuturi alcoolice, dar că nu a adaptat viteza la curba periculoasă.

Persoana care și-a pierdut viața avea 40 de ani și a murit la Spitalul Județean Vâlcea. Dintre cei 5 răniți, unul de 40 de ani este în stare gravă iar ceilalți – doi de câte 42 de ani, unul de 38 de ani și altul de 37 de ani – sunt răniți ușor, potrivit Poliției Argeș. Toţi sunt din Pitești şi au fost transportaţi la spitale din judeţele Argeş şi Vâlcea.

Poliţia i-a deschis dosar penal şoferului, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.