Adriana Țicău promovează Dunărea în Parlamentul European

Parlamentul European găzduieşte, în perioada 25-28 martie 2013, expoziţia “Dunărea – Fluviu European -1856- Înființarea Comisiei Europene a Dunării”, eveniment organizat de europarlamentarului român Adriana Ţicău împreună cu alţi doi colegi, Michael Theurer (Germania) şi Danuta Huebner (Polonia), pentru a sărbători 157 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării (CED). În expoziţie sunt expuse fotografii din toate statele membre UE riverane Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Bulgaria şi România precum şi din viitorul stat membru, Croaţia.

Muzeul de istorie din Galaţi expune documente şi imagini aferente Comisiei Europene a Dunării care a fost înființată la 30 martie 1856, în urma tratatului de pace încheiat la Paris şi  care a avut inițial sediul la Galaţi, România.

În deschiderea expoziției (luni, 25 martie, ora 17:30, la Parlamentul European din Bruxelles), alături de ce trei eurodeputaţi vor avea un discurs introductiv Dacian Cioloş – comisarul român pentru agricultură şi Nicolae Bacalbaşa – preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Totodată, marţi, 26 martie, între orele 14:00-16:00 (ora Bruxelles-ului), în sala ASP 5G-1 din Parlamentul European, eurodeputata Adriana Ţicău, inițiatoarea Forumului pentru Dunăre din Parlamentul European, va organiza conferința cu tema: „Promovarea turismului şi culturii în regiunea Dunării”. Evenimentul se bucură de prezenţa vicepreşedintelui Comisiei Europene Antonio TAJANI- comisarul responsabil pentru turism. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.