Adunarea Generală a Membrilor FORT aniversează 10 ani de existenţă ca patronat

Federatia Operatorilor Români de Transport – FORT organizează în perioada 12 – 14 februarie, în  Sighisoara, la Hotel Cavaler, Adunarea Generală a Membrilor, cu ocazia aniversării a 10 ani de existenţă ca patronat.

La aceasta manifestare participa, ca in fiecare an, reprezentanti ai Ministerului Transporturilor, transportatori din toate judetele tarii, Presedinti si Vice-Presedinti ai Asociatiilor Patronale si Profesionale membre, respectiv ai filialelor F.O.R.T.

Evenimentul din acest an este axat pe cultura antreprenoriala si inovatie, toti cei prezenti avand ocazia sa descopere cele mai noi tendinte si tehnologii din piata de transport, sa cunoasca provocarile sectoriale in plan national si international din perioada 2016-2020 dar si sa se bucure la aniversarea celor 10 ani petrecuti impreuna.

La conferinta de presa care va avea loc sâmbătă, la ora 13.30, vor fi prezentate obiectivele FORT pentru perioada 2016-2020.

Programul 

Adunarii Generale F.O.R.T. 2016

Vineri, 12 februarie

15.30 Sedinta biroului executiv FORT – participa membrii Consiliului Director

Sambata, 13 februarie

08.00 – Mic dejun

09.00 – Inscrierea participantilor si delegatilor- Sala de conferinte a Hotelului Cavaler Sighisoara

10.00 – Cuvantul Presedintelui FORT cu ocazia deschiderii lucrarilor Adunarii Generale

10.15 – Mesajul Domnului Florian Costache – Presedinte al Patronatului National Roman si Presedinte al Consiliului Economic si Social

10.30 – Prezentarea activitatii 2006-2016  – Presedinte de onoare Augustin Hagiu si reprezentanti ai conducerii structurilor membre

12.00 – Mesaj al invitatilor din partea Ministerului Transporturilor: ARR, RAR, DGTR si ISCTR,  prezenti la Adunarea Generala

12.30 – Mesajul delegatilor inscrisi la cuvant

13.00 – 13.30 – Adoptarea obiectivelor FORT pentru perioada 2016-2021

13.30-14.00 – Cofee Break

Inovatie, traditie si cultura antreprenoriala

14.00 -14.15 – Asociatiile patronale – traditie, prezent si viitor – Prezinta Siegfried Mayer

14.15-14.25- Modificari importante in legislatie nationala si europeana 2015-2016 – Prezinta Adrian Lazar  – Centrul de Consultanta Rutiera CECOR

14.25-14.50- Gazul Natural Comprimat – solutie de viitor pentru reducerea costurilor operationale – Prezentare ANTARES Group/Asociatia CNG Romania

14.50 – 15.15 – Capitalul uman in transporturi – 2016-2020 – Prezinta Sandor Gabor – Institutul de Formare Profesionala in Transporturi Rutiere IFPTR

15.15 – 16.30  Prezentari sponsori si parteneri: Petrom, Isuzu, Novatech, Busonline, ETA

16.30-17.00- Provocari legislative, RCA si alte perspective 2016 –2020 – Prezinta Augustin Hagiu/ Aqua Broker – Protocol colaborare

17.00-17.10 – Prezentare sisteme inteligente inovative pentru transport – EDEN Consulting

17.10-17.20 – Cuvantul Presedintelui FORT – Dl. Doru Marian Crac – pregatirea AG de alegeri din toamna

17.20 – 18.30 – Vizite la standurile sponsorilor si prezentare platforma simulator

20.00 – 02.00 – Cina festiva la Restaurantul Cavaler, petrecere cu DJ, tombola, surprize

Duminica, 14 februarie

08.00 – Mic dejun

10.00 – Turul cetatii, vizite in turnurile breslelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.