Venitul net operaţional al AFI Properties a crescut cu 47% în S1, la 32,3 milioane euro

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a înregistrat o creştere a venitului de 32%, până la 51 milioane de euro, în primul semestru (S1) al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2012. De asemenea, venitul net al companiei a ajuns la 32,3 milioane de euro în primele 6 luni, în creştere cu 47% faţă de prima jumătate a anului precedent, se arată în comunicatul remis redacţiei şi pe care îl redăm integral.

“România reprezintă cea mai importantă piaţă pe care AFI Properties îşi concentrează în prezent activităţile de dezvoltare, prin intermediul subsidiarei sale AFI Europe, pe care o deţine integral. În afară de România, AFI Europe desfăşoară activităţi în alte şapte ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE) şi în Europa de Sud-Est (ESE), printre acestea numărându-se Cehia, Serbia, Germania şi Polonia.

Suprafaţa totală a activelor AFI Properties a ajuns la 492.000 metri pătraţi.

Capitalul propriu al companiei totalizează 524,6 milioane de euro, în timp ce rezervele în numerar au crescut la 53 milioane de euro la 30 iunie 2013.

AFI Europe:

Centrul comercial AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, cel mai mare şi mai important activ al companiei, continuă să îşi îmbunătăţească performanţele din punct de vedere operaţional. Venitul net al mallului a totalizat 7,1 milioane de euro în al doilea trimestru din 2013, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. De asemenea, venitul net al centrului comercial în prima jumătate a acestui an s-a ridicat la 14,1 milioane de euro, cu 7,6% mai mare faţă de primul semestru din 2012.

Mai mult decât atât, AFI Palace Cotroceni a înregistrat o creştere de 4,15% (în euro) şi de 4,24% (în lei), până la 95,5 milioane de euro, în ceea ce priveşte cifra de afaceri (vânzările) chiriaşilor săi în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu intervalul ianuarie – iunie 2012.

Popularitatea AFI Palace Cotroceni a rămas stabilă la o medie de 52.000 de vizitatori pe zi, centrul comercial fiind vizitat, în total, de aproximativ 9,5 milioane de persoane în prima jumătate a anului.

AFI Europe România  îşi continuă strategia de dezvoltare a unui flux de numerar puternic şi, în prezent, se concentrează pe dezvoltarea a trei proiecte comerciale – centrul comercial AFI Palace Ploieşti şi două clădiri de birouri de clasa A în AFI Park, în apropierea mallului din Cotroceni: AFI Park 2 şi AFI Park 3.

AFI Palace Ploieşti (foto) se află, în prezent, în faza finală de construcţie, deschiderea sa pentru public fiind programată pentru data de 3 octombrie 2013. În acest moment, centrul comercial este închiriat în proporţie de 90%, însă se estimează o rată de ocupare de 100% la deschidere.

AFI Palace Ploiesti

Pe segmentul de birouri, AFI Europe România a finalizat în anul 2012 AFI Park 1, prima clădire de birouri de clasa A din cadrul AFI Park din Cotroceni, şi a închiriat cu succes 97% din spaţii către companii internaţionale de top precum Endava, Microchip, Sparkware şi Cameron.

După succesul AFI Park 1, compania a început construcţia clădirilor AFI Park 2 şi AFI Park 3, fiecare având o suprafaţă închiriabilă de 12.200 metri pătraţi. AFI Park 2 va fi finalizat în primul trimestru al anului viitor, iar AFI Park 3, în octombrie 2014.

Despre AFI Properties

AFI Properties, membru al AFI Group, este activ pe piaţa imobiliară din anul 1971. AFI Properties este listată la Bursa de Valori din Tel-Aviv din 2004. Compania este activă în Europa din 1997, desfăşurându-şi activitatea, în special pe pieţele din Europa Centrală şi Europa de Sud-Est, prin subsidiara sa AFI Europe.

Despre AFI Europe

AFI Europe dezvoltă şi gestionează diverse proiecte comerciale şi rezidenţiale în România, Cehia, Serbia, Polonia, Bulgaria, Germania şi Letonia. Printre cele mai de succes proiecte ale AFI Europe se numără: AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi cel mai de succes mall din România, mallul AFI Palace Pardubice şi Classic 7 Business Park, din Republica Cehă,  Airport City Belgrad, unul din cele mai premiate şi cel mai mare parc de birouri clasa A din Belgrad, Serbia, Business Park Varna, cel mai mare parc de birouri de clasa A din Bulgaria.

Despre AFI Europe România

AFI Europe este prezent în România din anul 2005. Compania a dezvoltat şi administrează AFI Palace Cotroceni, unul din cele mai cunoscute şi de succes malluri din România şi printre cele mai mari cinci malluri din ECE şi Europa de Sud-Est, precum şi clădirea de birouri AFI Park 1, cu un grad de ocupare de 97%, chiriaşii fiind în special companii din zona IT. Pe lângă AFI Palace Cotroceni şi AFI Park 1, în 2013 AFI Europe va inaugura AFI Palace Ploieşti, un central comercial de 30.000 GLA (suprafaţa brută de închiriere), şi va continua dezvoltarea altor două proiecte de retail, AFI Palace Arad şi AFI Palace B.Noi, precum şi a două noi clădiri de birouri, în apropiere de Cotroceni, AFI Park 2 şi AFI Park 3″. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.