ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Alianta Lege si Ordine condamna abuzul de putere

Data:

Alianta Lege si Ordine (ALO) anunta ca, in urma constatarii ca romanii au mai degraba capacitatea de a suporta abuzuri decat de a se revolta impotriva acestora, vine in sprijinul cetatenilor si va sanctiona prin metodele si mijloacele legale orice abuz al puterilor statului prin care se limiteaza, ingradeste sau suprima drepturile si libertatile fundamentale ale omului, prin care se incalca principile statului de drept, separatia puterilor in stat si democratia, potrivit unui comunicat remis redactiei,pe care il redam integral.

“Abuzul de putere este extrem de grav, mai ales cand vine din partea unor partide parlamentare.

Abuzul de putere distruge comunitatea politica reducand cetatenii la stadiul de subiecti, punandu-i in situatia de a nu sti si deci de a nu putea judeca competent, el lasa celor care guverneaza extraordinara libertate de a face ce vor.

Abuzul mimeaza de la radacina increderea fara de care nu pot exista relatii politice intr-o societate de drept.

Liberalismul a tratat mai mult sau mai putin aceasta problema, admitand ca, pe de o parte, puterea este necesara si pe de alta parte ca exercitiu si stimuleaza la oameni o tendinta de a considera ca nu au niciodata suficienta putere, cu o escaladare fatala spre monopol.

Constitutiile moderne pleaca toate de la principiul ca trebuie sa ne asteptam la abuzuri din partea celui care exercita puterea. De aceea ele institutionalizeaza functiile publice si tin puterea politica strans legata de reguli rigide si clare. Plecand de la aceasta conceptie liberala, s-a format ideea ca unica legitimitate pe care puterea politica o poate avea este aceea care decurge din respectul garantiilor libertatilor individuale si deci a limitarii si a controlului puterii ( limitare in durata si in intensitatea sa datorita alegerilor, controlului constitutional si al separatiei puterilor) trecand prin constrangeri pe care cel care agreseaza nu le poate ignora.

A viola limitele pe care decenta acestei libertati le impune este echivalenta cu a pasi singur in fata legii.

Puterea, atunci cand devine arbitrara nu mai este putere politica, democratica. Este o dominare absoluta si deci forta goala care face din cel care o suporta o fiinta supusa, este deci diferenta intre dominare si guvernare”, se arata in comunicatul semnat de avocatul Gheorghe Dinu, presedintele Aliantei Lege si Ordine. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Blue River susține Caravana Sustenabilității HaiHui Verzui by EFdeN

Blue River susține Caravana Sustenabilității HaiHui Verzui by EFdeN:...

Restricții pe A7 – se verifică semnele de circulație

Începând din 14 iulie, pe Autostrada Moldovei (A7) au...

DRDP Timișoara, dotată cu 11 remorci echipate cu panouri LED

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a...

Restricții de circulație pe DN7, prelungite până pe 31 iulie

Restricțiile de circulație pe DN7 se prelungesc până la...

Atenție la tentativele de fraudă prin SMS!

În ultimele ore circulă mesaje SMS care folosesc în...

PNRR crește vizibilitatea trecerilor de pietoni pe drumurile naționale

CNAIR implementează, printr-un proiect finanțat prin PNRR, măsuri moderne...

AI elimină joburile de junior, universitățile românești ignoră acest lucru

Inteligența artificială (AI) elimină joburile de junior, dar universitățile...

Parcul auto alternativ din China atinge 30%, în 2030

China și-a publicat planul de acțiune pentru a limita...