UPDATE 3! Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat cu 2 milioane de voturi 37,4% la europarlamentare. Restul de 3 milioane s-au împărţit între PNL-14,86%, PDL-12,23%, Diaconu-6,92%, UDMR-6,47% şi PMP-6,21%

Potrivit rezultatelor parţiale prezentate de BEC la ora 11.00, după centralizarea proceselor verbale din 96,18% din secţiile de votare, la urne s-au prezentat 5.714.814 de alegători (32,29% din numărul total), dar numai 5.382.490 de voturi au fost declarate valabil exprimate, 332.149 (5,81%) fiind declarate nule.

UPDATE 29 mai: Ecaterina Andronescu şi-a fentat alegătorii: ea nu pleacă în Parlamentul European deşi se află pe locul 2 pe lista Alianţei PSD-UNPR-PC. Gestul a fost premeditat.

UPDATE 29 mai: Rezultate finale: numărul de voturi obținute de fiecare partid:

  • Alianţa PSD-UNPR-PC: 2.093.234 de voturi
  • PNL: 835.531 de voturi
  • PDL: 680.853 voturi
  • Mircea Diaconu: 379.582 voturi
  • UDMR: 350.689 de voturi
  • PMP: 345.973 voturi. 

După redistribuirea voturilor primite de partidele şi independenţii care nu au atins pragul electoral (5% pentru partide şi 3% pentru candidaţii independenţi), Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 16 mandate în PE, PNL – 6 mandate, PDL – 5 mandate, UDMR – 2 mandate, PMP – 2 mandate, iar Mircea Diaconu un mandat.

Europarlamentarii Alianţei PSD-UNPR-PC:

  • Corina Creţu
  • Ecaterina Andronescu
  • Cătălin Ivan
  • Dan Nica
  • Maria Grapini
  • Damian Drăghici
  • Daciana Sârbu
  • Ioan Mircea Paşcu
  • Viorica Dăncilă
  • Ionel Sorin Moisă
  • Victor Boştinaru
  • Claudiu Ciprian Tănăsescu
  • Doru Frunzulică
  • Constantin Rebega
  • Ana Claudia Țapardel
  • Andi Lucian Cristea

Europarlementarii PNL:

  • Norica Nicolai
  • Adina Vălean
  • Ramona Mănescu
  • Cristian Buşoi
  • Renate Weber
  • Eduard Hellvig

Europarlamentarii PDL:

  • Theodor Stolojan
  • Monica Macovei
  • Traian Ungureanu
  • Marian Jean Marinescu
  • Daniel Buda

Europarlamentarii UDMR:

  • Iuliu Winkler
  • Csaba Sogor
  • Europarlamentarii PMP:
  • Cristian Preda
  • Siegfried Mureşan

Independent:

  • Mircea Diaconu.

UPDATE ora 17.35: Rezultate după centralizarea a 99,99% din procesele-verbale:

* Alianţa PSD-UNPR-PC: 37,6%

* PNL: 15%

* PDL: 12,23%

* independentul Mircea Diaconu: 6,81%

* UDMR: 6,30%

*PMP: 6,21 %.

Alianţa PSD-UNPR-PC a obţinut 2.093.032 de voturi, PNL – 835.453 voturi şi PDL – 680.759 de voturi.

Candidatul independent Mircea Diaconu a fost votat de 379.528 de alegători, UDMR a primit 350.659 de voturi iar PMP a obţinut 345.908 de voturi.

Participare la vot: 32,44% alegători.

Circa 6% din voturi au fost declarate nule. 

Noi informaţii vor fi făcute publice mâine.

Iată câştigătorii:

  • PSD-UNPR-PC: 37,40%
  • PNL – 14,86%
  • PDL -12,23%
  • independentul Mircea Diaconu cu 6,92%
  • UDMR cu 6,47%
  • PMP cu 6,21%

Restul competitorilor nu au trecut pragul electoral.

Astfel, pentru Alianţa PSD-UNPR-PC au votat 2.013.000 de alegători, diferenţa până la puţin peste 5 milioane, adică 3 milioane, fiind împărţită între ceilalţi candidaţi.

Marea surpriză este PMP, care a reuşit – e drept, cu mai puţin decât independentul Diaconu – să intre în Parlamentul european cu voturi pe care le-a obţinut de la PDL – împreună cu voturile acestui partid însumând 18,44% din sufragii, mai mult decât PNL.

PNL a fost “văduvit” de Diaconu, deşi este greu de crezut că acesta nu a “ciupit” şi din voturile Alianţei, deoarece a fost puternic mediatizat de Antena 3. Este, de asemenea, greu de crezut că liberalii ar fi obţinut împreună cu Diaconu 22% din voturi.

Cum era de aşteptat, PPDD a “murit” după rezultatele spectaculoase din decembrie 2012, respectiv 14%, dar migraţia masivă la PSD a oamenilor “Domnului Dan” în Parlament a dus la deşteptarea populaţiei.

Următoarele date despre rezultatele parţiale (cele finale însumează şi voturile din străinătate) vor fi prezentate la ora 17.30. 

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.