ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Alpinista Coco Popescu, interviu la „Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei”

Data:

Alpinista Crina „Coco” Popescu  (foto)a acceptat provocarea lansată de Mercedes-Benz România de a oferi un interviu exclusiv despre excelenţă. Acesta completează seria de interviuri „Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei”, în care români de prestigiu vorbesc despre experienţele şi realizările lor, catalogate drept excelente. Coco Popescu a obţinut numeroase recorduri începând de la vârsta de 10 ani, fiind prima alpinistă din lume care a încheiat circuitul Seven Volcanoes al celor mai înalţi şapte vulcani de pe fiecare continent şi prima alpinistă din lume care a urcat pe Mount Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica, se arată în comunicatul remis redacţiei din partea companiei.

Discutând despre excelenţă şi despre semnele ei, Coco afirmă: „Sunt semne exterioare, care pot fi văzute de toţi ceilalţi, dar sunt şi semne pe care ceilalţi nu le pot vedea, cum ar fi liniştea şi mulţumirea oferite de înţelegerea domeniului în care eşti implicat (…). Se poate atinge un nivel de excelenţă în orice domeniu!”.

Până la vârsta de 17 ani, Coco Popescu a urcat şase din cele mai înalte şapte vârfuri de pe fiecare continent. În prezent, Coco deţine opt recorduri mondiale de vârstă şi două europene. Îşi aminteşte cu plăcere despre cum a început totul: „Eu am mers prima dată pe munte cu tatăl meu, la şase ani şi jumătate, pe vârful Omu, în Bucegi. De atunci mi-a plăcut foarte, foarte mult şi am insistat să mergem şi în alte locuri, să urcăm şi pe alte vârfuri (…). Am mers pentru prima dată în Alpi la 10 ani (…). Am mers şi pe Ararat, pe Mont Blanc, la 12 ani”.

Coco Popescu este membră a Clubului Sportiv „Montan Altitudine” şi, la 14 ani, a obţinut titlul de Maestru al Sportului. Coco completează: „Tatăl meu a crezut în mine, în ce pot eu să fac şi în dorinţa de a urca pe aceste vârfuri şi ne-am apucat de antrenamente în munţii din România”.

Printre realizările sale, tânăra alpinistă menţionează: „Am făcut şase vârfuri din circuitul Seven Summits, am încheiat circuitul Seven Vulcanoes şi am urcat pe alte vârfuri foarte frumoase şi foarte importante din lume.” Dacă ar fi să numească unul dintre motivele pentru care este mândră de realizările sale, Coco ar putea începe cu: „Faptul că am făcut parte din prima echipă care a urcat pe Mount Sidley, cel mai înalt vulcan din Antarctica (…). Nimeni nu mai fusese acolo, am fost pur şi simplu pe o pată albă de pe hartă!”.

În prezent, Coco este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică “Grigore Moisil” din Braşov şi este iniţiatoarea şi promotoarea Circuitului “7 Munţi din Grădina Carpaţilor”: „Vreau să promovez în România sporturile montane. Sunt locuri pe care merită să le vezi, nu doar să ştii să le arăţi cu degetul pe hartă!”.

Crina Coco Popescu - Vf McKinley

Interviul exclusiv cu Coco Popescu continuă seria de interviuri „Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei” din 2013, după cel realizat cu actorul Marcel Iureş. Până în prezent, Mercedes-Benz a mai purtat convorbiri cu personalităţi contemporane, a căror carieră este considerată a fi excelentă: Maia Morgenstern, Marcel Iureş, Tudor Giurgiu, Dan Puric, Alexandru Tomescu sau Cătălin Ştefănescu. Interviurile realizate până acum pot fi accesate pe website-ul Mercedes-Benz România: www.mercedes-benz.ro/GhidulExcelentei .

Despre Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei

Ghidul Excelenţei face parte din platforma „Mercedes-Benz: Ghidul Excelenţei” şi reuneşte în cadrul său o serie de manifestări menite să vorbească despre ideea de excelenţă şi să aducă aminte de promisiunea lui Gottlieb Daimler – „The best or nothing”.

Mercedes-Benz România a lansat în 2010 Ghidul Excelenţei, o colecţie de interviuri cu personalităţi marcante ale spaţiului social-cultural autohton. Acest proiect reprezintă un demers firesc de căutare a excelenţei alături de oameni care pe parcursul activităţii lor profesionale au dat dovadă de excelenţă şi care s-au remarcat atât în spaţiul românesc, cât şi la nivel internaţional printr-un set riguros de valori şi principii.

În cadrul acestui demers, Mercedes-Benz România a strâns părerile unor oameni de prestigiu, care, incontestabil, se raportează la cele mai înalte standarde. În cele din urmă, Ghidul Excelenţei poate reprezenta o sursă de inspiraţie pentru orice spectator al seriei de interviuri. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Renault Group – peste un milion de vehicule electrice „Made in France”

Peste un milion de vehicule electrice au fost proiectate...

NORME. Permis suspendat în caz de neachitare a amenzilor auto

Guvernul interimar a aprobat, pe 9 iulie, normele metodologice...

Accident între un autocar cu 60 de pasageri și un TIR: 16 răniți

Un autocar în care se aflau 60 de pasageri,...

Regulamentul eFTI – pas decisiv pentru utilizarea e-CMR în Europa

9 iulie 2027 va  marca unul dintre cele mai...

România – printre cele mai atractive huburi industriale din Europa

România continuă să câștige vizibilitate pe harta europeană a...

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare, în Austria

DKV Mobility își extinde rețeaua de încărcare pentru vehicule...

Piața logistică și industrială din România, printre cele mai competitive

Piața logistică și industrială din România se numără printre...

Noul BYD SHARK – tehnologia Super Hybrid în segmentul pickup-urilor

BYD prezintă SHARK, primul său pickup și un model...