am Marfă, caut Transport – a V-a ediţie

Două zile în care s-au făcut relaţii noi de afaceri, în care s-au vehiculat informaţii de business de primă mână; două zile în care clienţii şi furnizorii de transport şi-au dat mâna în încercarea de a crea un mediu de lucru care să favorizeze PARTENERIATUL. Şi pentru că avem nevoie de o piaţă ale cărei reguli să favorizeze concurenţa loială, nu au lipsit reprezentanţii instituţiilor care îşi doresc să intre într-un dialog direct cu transportatorii.

 

Networking-ul a fost susţinut de o aplicaţie IT, care a permis schimbul de informaţii şi date de contact. Conform statisticilor puse la dispoziţie după eveniment, un număr de 147 de participanţi au utilizat aplicaţia prin intermediul smartphone-urilor , existând în medie 20 de acţiuni pe participant – cereri contact, mesaje etc. Au fost consemnate 1.225 de schimburi de date de contact. Şi pentru că ne dorim să vă oferim în cadrul conferinţelor noastre instrumente reale de business, vă promitem că vom continua în ediţiile viitoare să îmbunătăţim instrumentele de comunicare între participanţi.

Se schimbă cartea de identitate a vehiculelor

Aşa cum spuneam, din cadrul conferinţei nu a lipsit dialogul cu autorităţile, care au anunţat direcţiile de acţiune pe care le au în vedere în perioada următoare. „Dorim să uşurăm relaţia dintre reprezentanţii segmentului de transport şi RAR, în direcţia unei mai bune comunicării şi a reducerii aglomeraţiei din momentul în care trebuie aduse vehiculele pentru verificări“, a arătat Flavius Câmpeanu, director tehnic RAR. El a precizat că se are în vedere schimbarea, până la sfârşitul anului, a cărţii de identitate a autovehiculelor, care va conţine mult mai multe date, inclusiv informaţii privind suspensia. „Înregistrarea naţională se va face gratuit iar, cu ajutorul dealerilor, intenţionăm să rezolvăm problema maşinilor noi, pentru a nu le mai transporta la sediile noastre. De asemenea, am introdus o serie de facilităţi pentru ITP internaţional. Astfel, în cel mult 3 luni de la data expirării, acesta se poate face la orice sediu RAR, fără programare“, a precizat Flavius Câmpeanu.

Noua lege a drumurilor, în așteptare

Pe de altă parte, pentru introducerea în Parlament a noii legi a drumurilor, există încă interes. „Încercăm să introducem în Camera Deputaţilor noua lege a drumurilor. Sperăm ca, în toamnă cel târziu, să ajungă în plen“, a afirmat Cosmin Popescu, director comercial adjunct CNADNR. El a precizat că actul normativ include o serie de noutăţi, care ar putea ajuta transportatorii în desfăşurarea activităţii. „Avem în vedere diminuarea amenzilor şi reintroducerea AST-urilor pentru mărfurile divizibile“, a mai arătat Cosmin Popescu, subliniind că amenzile minime vor scădea substanţial. După adoptarea proiectului de lege și publicarea sa, se va revizui ordinul de ministru care aprobă normele privind transporturile cu depășiri de mase și/sau dimensiuni maxime admise și, dacă este necesar, și ordinul care reglementează lista drumurilor în funcţie de masele admise pe axe. „În prezent, sunt foarte multe drumuri naţionale care admit11,5 t pe axă“, a menţionat directorul comercial adjunct CNADNR. În ceea ce priveşte controlul aplicat autorizaţiilor transportatorilor străini, Cosmin Popescu a afirmat că, de la 1 aprilie, a fost introdusă o nouă aplicaţie care rulează la toate punctele de frontieră şi care ţine evidenţa utilizării autorizaţiilor.

Modificarea amenzilor pe site-ul Ministerului Transporturilor

În privinţa amenzilor, Gabriel Ştefănescu, inspector ISCTR, a anunţat că, în urma unei întâlniri din luna mai cu omologii din Ungaria, au fost informaţi cu privire la intensificarea controalelor în statul vecin, cele mai mari amenzi urmând să fie aplicate de către instituţiile de control financiar şi de către garda de mediu. „În această perioadă, se are în vedere o modificare a HG 69 privind amenzile aplicate în România pentru transportul rutier“, a arătat el, precizând că se urmărește o mai bună distribuire a faptelor în raport cu gravitatea lor. De altfel, pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost publicat, la sfârşitul lunii mai, la secţiunea „Transparenţă“ proiectul de modificare a HG 69. De menţionat că mulţi dintre cei prezenţi la conferinţă au solicitat introducerea avertismentului în legislaţie. Se pare însă că această prevedere a fost omisă în propunerea privind noul act normativ. De altfel, mai multe despre proiectul de modificare a HG 69 puteţi citi pe site-ul www.ziuacargo.ro, la secţiunea ştiri.

Cum se returnează acciza?

Bineînţeles, variantele aflate în discuţie cu autorităţile pentru returnarea accizei au fost abordate în cadrul conferinţei Ziua Cargo. Augustin Hagiu – FORT şi Ion Lixandru – ARILOG, care reprezintă două din asociaţiile patronale în negocierile pe această temă, au oferit informaţii privind elementele avute în vedere pentru procedura de rambursare gândită trimestrial.

„Am fost întrebat de foarte multe ori de ce 4 eurocenţi din 7. Vă spun sincer că nu ştiu. Dar este important faptul că, pentru prima dată în România, piaţa de transport urmează să primească ceva. Chiar dacă 4 eurocenţi din 7 nu înseamnă poate nimic, efectul pe care aplicarea acestei măsuri îl poate genera este mult mai important. Dacă s-ar face un studiu de impact corect, dacă s-ar măsura corect efectele introducerii acestei măsuri, probabil în maximum 12 luni ar urma ca Guvernul să crească valoarea returnată, chiar dublând-o“, a afirmat Augustin Hagiu. În opinia sa, 4 eurocenţi din 7 reprezintă prea puţin pentru a determina o anumită zonă a pieţei de transport care lucrează cu motorină la negru să revină în zona fiscalizată. „Consider, însă, că din punctul de vedere al principiului, măsura este deosebit de utilă şi trebuie să ne luptăm ca această ordonanţă să aibă continuitate“, a spus el, subliniind că, în cadrul negocierilor purtate cu reprezentanţii Guvernului, s-a obţinut promisiunea ca erorile consemnate în Ordonanţa care introduce facilitatea să fie corectate prin normele de aplicare.

Reprezentanţii FORT şi ARILOG au subliniat că au solicitat ca metodologia de returnare a celor 4 eurocenţi din acciză să fie cât mai simplă. „În plus, am cerut ca returnarea acestei părţi din acciză să nu fie legată de un control anterior. Aceste verificări vor fi făcute numai ulterior. De asemenea, companiile pot opta să-şi recupereze singure aceşti bani sau o pot face printr-un reprezentant acreditat, aşa cum se întâmplă şi în alte state UE“, a mai explicat Ion Lixandru.

În completare, Augustin Hagiu a subliniat importanţa implicării mediului privat în punerea în aplicare a acestei facilităţi. „După ce vor apărea normele, este bine ca firmele care se încadrează în categoria eligibilă să facă demersurile să recupereze banii măcar pentru un exerciţiu (n.r. 3 luni). Dacă nu va reacţiona piaţa de transport, acest demers se va pierde şi va fi foarte greu să mai reuşim vreodată ca o astfel de ordonanţă să mai fie publicată în Monitorul Oficial. Piaţa trebuie să reacţioneze chiar dacă e vorba despre 4 din 7 eurocenţi cu speranţa că, în 6-12 luni, Guvernul va vedea efectele benefice şi va creşte suma returnată“, a subliniat el.

Precizăm că, în perioada scursă după conferinţa Ziua Cargo, au continuat negocierile dintre reprezentanţii companiilor din transport şi logistică şi autorităţi, la data închiderii ediţiei ajungându-se la o formă aproape finală a Hotărârii de Guvern, care ar trebui să includă normele de returnare. În prima parte a lunii iunie, ARILOG şi UNTRR au transmis comunicate privind principiile care ar trebui respectate de aceste norme.

Astfel, ARILOG arăta, într-o scrisoare deschisă adresată primului ministru şi ministrului Finanţelor şi semnată de vicepreşedintele asociaţiei Ion Lixandru, că îşi menţine poziţia conform căreia preţul ridicat al motorinei va muta alimentarea cu carburant în afara zonei fiscale a României. Iată, pe scurt, cele mai importante elemente solicitate de ARILOG.

„Având la bază vânzările de motorină în scădere, în lunile aprilie şi mai 2014, dar şi raportul emis de compania Petrom, care acoperă 40% din consumul naţional de carburant, în care este prezentată o comparaţie între trimestrul I 2013 şi trimestrul I 2014, vă trimitem mai jos câteva observaţii cu privire la normele de returnare a accizei la motorină:

1. Solicităm modificarea Codului Fiscal prin stabilirea trimestrială a cursului valutar de referinţă pentru calculul accizei, la nivelul cursului raportat de BNR. De exemplu, cursul valutar din 25 iunie pentru trimestrul III, fără alte corecţii. Observaţie: această modificare ar prelua atât inflaţia, cât şi deflaţia (…).

2. Articolul 3 – Returnarea a 0,07 euro, în loc de 0,04 către companiile de transport eligibile. Acest lucru ar muta consumul de motorină în România (…).

3. Considerarea sistemelor de alimentare care sunt dotate cu “chei electronice” în categoria cardurilor din staţiile de alimentare aflate în spaţiul public. (…)

4. Articolul 4, punctul 10 – Cardul de alimentare cu carburant nu este un instrument de plată, ci unul de gestionare a alimentărilor în baza unui contract care stabileşte termene şi modalităţi de plată. Alimentarea cu card nu înseamnă că valoarea motorinei este achitată ca în cazul utilizării unui card bancar obişnuit.

Toate aceste propuneri vin în întâmpinarea fiscalizării unei cantităţi cât mai mari de combustibil, pentru a crea un mediu concurenţial şi pentru a încasa acciza la bugetul României şi nu la bugetul altor ţări, care beneficiază de 2 luni de venituri din accize de la transportatorii români.(…)“

Aceeaşi problemă o scoate în evidenţă şi UNTRR, care precizează că majorarea accizei la motorină aduce pierderi la Bugetul de Stat. „Institutul Naţional de Statistică confirmă deja scăderea consumului de carburant începând cu aprilie 2014 -18,7% mai puţin faţă de martie 2014!!!“, se arată în comunicat, subliniindu-se că, din cauza scăderii drastice a consumului de carburant, statul încasează mai puţini bani din acciză. UNTRR propune introducerea unui sistem similar celui utilizat în Ungaria la rambursarea accizei suplimentare, care să presupună desemnarea unui administrator al schemei. „Administratorul schemei poate utiliza pentru înregistrarea firmelor în sistem Agenţia pentru Agenda Digitală a României www.aadr.ro. Solicitările de rambursare a accizei suplimentare trebuie depuse electronic online“, se arată în comunicatul UNTRR.

Vă vom ţine la curent pe site-ul www.ziuacargo.ro cu privire la noutăţile care apar pe acest segment.

 

Meda BORCESCU

meda.borcescu@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.