Amenzi de 35 milioane de euro pentru Metro, Real, Selgros, Mega Image şi 21 de furnizori

Consiliul Concurenţei (CC) a amendat cu 35 de milioane de euro 4 retaileri – Metro, Real, Selgros, Mega Image – şi 21 de furnizori ai acestora care s-au înteles pentru fixarea preţurilor în perioada 2005-2009. La sfârşitul anului trecut, autoritatea de concurenţă a declanşat o nouă investigaţie, prin contoale inopinate la alţi retaileri. 

Redăm integral comunicatul CC:

„Consiliul Concurenţei a sancţionat 25 de companii de pe piaţa comercializării produselor alimentare (4 retaileri şi 21 de furnizori ai acestora) cu amenzi în valoare totală de 154.029.538 lei (aprox. 35 milioane euro). Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei având ca obiect întelegeri pentru fixarea preţurilor între retailerii Metro, Real, Selgros, Mega Image şi furnizorii acestora, în perioada 2005-2009.

În urma investigaţiei a fost sanctionată încălcarea legii concurenţei atât pentru stabilirea preţurilor de revânzare (de raft), cât şi pentru comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor.

Consiliul Concurenţei a constatat că preţurile de vânzare la raft nu se stabileau conform regulilor de piaţă prin raportul dintre cerere şi ofertă, ci furnizorul şi retailer-ul stabileau un pret fix sau minim.

Această practică conduce la preţuri mai mari pentru consumatorul final, retailerul neputând să scadă preţul sub limita stabilită cu furnizorul.

În ceea ce priveşte comportamentul companiilor în cadrul promoţiilor, contractele sau documentele contractuale dintre unii retaileri şi furnizori conţineau o clauză care prevedea că, în aceeaşi perioadă, furnizorii nu puteau realiza promoţii simultane în diferite lanţuri de retail, acestea putând doar să alterneze.

În acest fel, consumatorul final nu putea avea acces, în acelaşi timp, la promoţii şi implicit la cel mai mic preţ, în magazine concurente. Decizia de a realiza sau nu promoţii în lanţuri de magazine concurente trebuie să aparţină furnizorului.

Companiile sancţionate sunt:

  1. Mega Image SRL – 24.569.530 lei (5,6 milioane euro)
  2. Metro Cash&Carry Romania SRL– 49.684.182 lei (11,3 milioane euro)
  3. Real Hypermarket Romania SRL–23.869.142 lei (5,5 milioane euro)
  4. Selgros Cash&Carry Romania SRL– 29.202.355 lei (6,6 milioane euro)
  5. Agroalim Distribution SRL– 607.214 lei (138.000 euro)
  6. Albalact SA– 2.199.507 lei (499.888 euro)
  7. Argus SA– 623.106 lei (141.615 euro)8. Covalact SA – 659.267 lei (149.833 euro)
  8. Cramele Halewood SA – 278.694 lei (63.340 euro)
  9. Danone PDPA SRL– 2.639.243 lei (599.828 euro)
  10. De Silva Intermed SRL – 31.753 lei (7.217 euro)
  11. Delaco Distribution SA– 910.047 lei (206.829 euro)
  12. Gerola Prodinvest SRL – 308.923 lei (70.210 euro)
  13. Granddis SRL – 327.157 lei (74.354 euro)
  14. Impex Bock SRL –5.751 lei (1.307 euro)
  15. Macromex SRL– 2.354.190 lei (535.043 euro)
  16. Napolact SA– 1.164.467 lei (264.652 euro)
  17. Parmalat Romania SA – 269.852 lei (61.330 euro)
  18. Prodlacta SA – 166.122 lei (37.755 euro)
  19. Quadrant-Amroq Beverages SRL –3.193.541 lei (725.805 euro)
  20. Star Foods EM SRL – 1.953.160 lei (443.900 euro)
  21. Transilvania General Import Export SRL – 4.693.436 lei
  22. Tymbark Maspex Romania SRL – 1.646.923 lei (374.301 euro)
  23. Whiteland Import Export SRL – 2.324.484 lei (528. 292 euro)
  24. Zarea SA – 347.489 lei (78. 975 euro).

Reamintim că la sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a declanşat o nouă investigaţie, care vizeaza posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de alte lanţuri de retail din România şi anume Auchan România SA, Carrefour România SA, România Hypermarche SA (Cora), Kaufland România SCS şi furnizori ai acestora.

În cadrul investigaţiei declanşate, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii aflându-se în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

Tot la sfârşitul anului trecut, Guvernul a aprobat Memorandumul privind înfiinţarea unui sistem de monitorizare a preţurilor bunurilor de consum, respectiv “Monitorului preţurilor bunurilor de consum”.

Proiectul, ce va fi derulat de Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) cu sprijinul prin Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC şi al Consiliului Concurenţei, prevede crearea unui platforme on-line care să afişeze săptămânal preţurile produselor care fac parte din coşul zilnic al populaţiei.

Obiectivele proiectului sunt pe deoparte informarea consumatorilor care vor putea compara preţurile şi identifica magazinele de unde pot cumpăra alimentele de bază la cele mai mici preţuri, iar pe de altă parte scăderea prețurilor ca urmare a creşterii concurenţei între magazine.

Aceste acţiuni ale Consiliului Concurenţei se înscriu în trendul european privind acordarea unei mai mari atenţii sectorului de comercializare a produselor alimentare prin intermediul lanţurilor de retail.

În anul 2013, Autoritatea de concurenţă din Austria a amendat grupul Rewe pentru înţelegeri cu un grup de furnizori pentru fixarea preţurilor de vânzare la raft, a preţurilor de promoţie şi a intervalelor exclusive pentru realizarea promoţiilor. O altă investigaţie care vizează segmentul de retail alimentar se află în desfăşurare la autoritatea germană de concurenţă”. (M.S.)

În imagine: Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.