UPDATE! Angajaţii Dacia Renault ies la miting pentru Autostrada Piteşti-Sibiu

10.000 de angajaţi ai uzinelor Dacia Renault vor organiza miercuri, la Mioveni, un miting de amploare pentru a forţa Guvernul să construiască rapid Autostrada Piteşti-Sibiu. Mitingul se va desfăşura între orele 13.00 – 14.30, pe platoul Casei de Cultură din Mioveni, transmite, într-un comunicat de presă, Blocul Naţional Sindical (BNS). Amintim că, recent, preşedintele Traian Băsescu avertiza că “pierdem asambalrea maşinilor la Mioveni dacă nu construim acest tronson de autostradă”. În stilul caracteristic, Victor Ponta a replicat: “E o prostie, dl preşedinte este de o inconştienţă sinistră”. Însă două săptămâni mai târziu, Nicolas Maure, directorul general al Dacia, i-a solicitat chiar premierului, la ceremonia de semnare a 6 contracte de finanţare din fonduri europene propuse de Polul Auto Muntenia, infrastructură rutieră spre frontiera de Vest. În prezent, producătorul auto are un flux rutier zilnic de 350 de camioane dinspre Mioveni către graniţă şi invers.

UPDATE 5 martie: Aproape 11.000 de angajaţi au protestat pe platforma de la Miovenu. “De ce ‘Jos Guvernul’? Dacă ar fi avut un dram de patriotism cei care formează astăzi Guvernul, nu eram în piață să le spunem să facă autostrada Sibiu-Pitești, care este punctul de legătură între Viena și Constanța. (…) De ce ‘Jos Băsescu’? Pentru că a transformat salariații în sclavi, a modificat Codul muncii în interesul altora, nu al cetățenilor României”, a declarat liderul Sindicatului Automobile Dacia, Nicolae Pavelescu, care le-a cerut protestatarilor să rămână uniți.

Dacă acest protest nu va fi luat în seamă, peste două săptămâni angajaţii producătorului auto vor ieşi din nou în stradă, dar de data aceasta  în municipiul Piteşti, care este legat de autostrada spre Bucureşti, construită în perioada ceauşistă. 

Sindicaliştii spun că recurg la acest gest pentru a atrage atenţia asupra necesităţii investiţiilor în infrastructura de transport, mai exact asupra finalizării cât mai rapide a lucrărilor la Autostrada Piteşti – Sibiu.

Reprezentanţii BNS, care îi reprezintă pe angajaţii companiilor Dacia Renault şi Ford Craiova, arată că acest tronson de autostradă este “vital” pentru ca aceste două platforme industriale să îşi menţină „un nivel competitiv pe piaţă” şi să asigure „stabilitatea locurilor de muncă şi venituri decente pentru angajaţi”.

Totodată, liderii BNS avertizează că “industria de subansamble şi componente auto dezvoltată pe orizontală, care asigură existenţa a 150.000 de lucrători şi a familiilor acestora, nu poate funcţiona în absenţa unei infrastructuri rutiere decente”.

Sindicaliştii afiliaţi la BNS, precum şi cei care vor protesta în alte oraşe din ţară pe parcursul lunii martie mai cer Guvernului “măsuri urgente pentru modificarea legislaţiei muncii”.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.