Angajaţii Oltchim îşi primesc astăzi salariile, integral

Angajaţii combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi vor primi, joi, integral salariile, conform declaraţiilor administratorilor judiciari avocaţii Gheorghe Piperea, reprezentant al Rominsolv, şi Niculae Bălan (BDO Business Restructuring), informează, joi, Ministerului Economiei, într-un comunicat. Banii provin din Fondul de garantare gestionat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Vâlcea. Suma medie de plată pentru fiecare din cei 3.318 angajaţi este de 6.300 de lei.

Amintim că salariaţii Oltchim şi cei ai Diviziei Petrochimice Bradu protestează zilnic, de 3 săptămâni consecutiv, 1.000 dintre ei venind şi la Bucureşti, marţi, la un miting în faţa Guvernului.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a promis de mai multe ori că lucrătorii combinatului îşi vor primi salariile restante din decembrie, însă nu li s-au dat decât jumătate din lichidarea pe februarie, reprezentând circa 400 de lei de persoană.

Ieri, în şedinţa Guvernului, Vosganian a făgăduit din nou achitarea plăţilor restante, fără să mai fie însă crezut de angajaţii Oltchim şi de cei de la Bradu, care au blocat din nou şoselele din faţa sediilor administrative. După ce nu au fost băgaţi în seamă când au venit la Guvern, oamenii nu mai puteau fi controlaţi să nu protesteze violent, au avertizat liderii de sindicat.

Tot miercuri, ministrul Economiei a anunţat ă a primit oferte scrise din partea unor mari companii chimice interesate de privatizarea Oltchim şi că va începe săptămâna viitoare discuţiile cu acestea. Premierul l-a avertizat să fie atent la escroci.

Până la privatizare însă, Oltchim se află din ianuarie în insolvenţă, iar programul de restructurare stabilit de administratorul judiciar cu Ministerul Economiei şi prezentat sindicatelor prevede disponibilizarea a 1.000 de angajaţi şi trimiterea în şomaj tehnic a altor câteva sute.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.