ANI: Victor Alistar are interdictie sa ocupe functii publice pana in 7 august 2012

Proaspat numit ministru delegat pentru strategii guvernamentale, transparenta si relatii cu societatea civila in Guvernul Ponta, Victor Alistar are interdictie de a ocupa functii publice timp de 3 ani, pana in 7 august 2012, ca urmare a actului de constatare a incompatibilitatii sale, ramas definitiv in august 2009, iar alte litigii initiate de ANFP se refera la alte situatii, precizeaza, miercuri, ANI. Premierul desemnat Victor Ponta a declarat insa, marti seara, ca justitia a decis ca acuzatia impotriva lui Victor Alistar in urma careia s-a dat decizia ca acesta sa nu poata ocupa functii publice timp de 3 ani era neintemeiata, iar in consecinta, Alistar va face parte din Cabinetul sau.

Agentia Nationala de Integritate (ANI) arata, intr-un comunicat, ca prin actul de constatare nr. A/1130/I.I./2009 din data de 20 iulie 2009, ramas definitiv la data de 7 august 2009, prin necontestare, ANI a constatat ca Teodor Victor Alistar s-a aflat, in perioada 23 ianuarie 2007 – 1 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut, concomitent, calitatile de functionar public – purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta, incepand cu anul 2004, si avocat definitiv in cadrul Cabinetului individual de avocatura “Alistar Teodor Victor”, incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana la data constatarii.

“Lui Alistar Teodor Victor i se aplica sanctiunea prevazuta de dispozitiile art. 25, alin. (2) din actul normativ amintit, in sensul decaderii din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica, cu exceptia celor electorale, pe o perioada de 3 ani, de la data ramanerii definitive a actului de constatare, respectiv pana la data de 07.08.2012”, a precizat ANI.

Totodata, ANI arata ca legalitatea sanctiunii in cazul lui Alistar a fost confirmata si de dispozitiile Deciziei Curtii Constitutionale nr. 54/25.01.2011 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Plenului Senatului nr. 31 din 15 decembrie 2010 privind alegerea celor doi reprezentanti ai societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii, publicata in Monitorul Oficial din 3 februarie 2011.

“Mentionam faptul ca orice alte litigii aflate pe rolul instantelor de judecata au fost initiate de catre Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP), ca urmare a ramanerii definitive a starii de incompatibilitate, si nu au legatura cu consecintele juridice ale aplicarii prevederilor legale privind incompatibilitatile in functiile si demnitatile publice”, potrivit ANI. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.