Aplicarea facilităților fiscale pentru salariații din construcții, proces greoi

Aplicarea facilităților fiscale pentru salariații din sectorul construcțiilor este considerată un proces greoi de 64% dintre companiile chestionate într-un sondaj PwC România. Principalul motiv invocat ține de neclaritatea prevederilor legale referitoare la modalitatea de calcul a cifrei de afaceri, condiție obligatorie pentru ca angajații să beneficieze de facilități.

foto: Jean-Mihai Pâlșu

Dificultatea de a întruni condițiile solicitate de legislație are impact în activitatea companiilor. Astfel, 59% dintre respondenți consideră că societățile care nu le îndeplinesc se vor confrunta cu o creștere a costurilor și pierderi de profitabilitate, iar 24% menționează pierderile de personal.

„Punerea în practică a facilităților fiscale pentru angajații din domeniul construcțiilor continuă să le ridice probleme companiilor. Deși au fost amendate în vara acestui an, prevederile din OUG 114 au fost redactate inițial atât de neclar și fără să acopere o mulțime de situații din practică, încât modificările ulterioare nu au reușit să aducă o rezolvare deplină”, spune Daniel Anghel, Partener și Liderul departamentul de servicii fiscale și juridice, PwC România.

Facilitățile fiscale pentru sectorul construcțiilor au fost inițial introduse prin OUG 114 și modificate prin OUG 43/2019. Astfel, începând cu 21 iulie 2019, au fost incluse alte trei coduri CAEN pentru activități în domeniul construcțiilor și noi reguli de calcul al cifrei de afaceri. În cazul companiilor nou-înființate, cifra de afaceri se calculează cumulat de la începutul anului, inclusiv luna în care se aplică scutirea. Pentru companiile existente la 1 ianuarie a fiecărui an, baza de calcul o reprezintă cifra de afaceri înregistrată în anul anterior. Companiile care îndeplinesc condiția de 80% venituri din activități în construcții aplică facilitațile fiscale pe toată durata anului în curs. Cele care nu realizează limita minimă a cifrei de afaceri aplică principiul companiilor nou-înființate. 

Daniel Anghel, Partener PwC România

Multe companii, însă, nu pot aplica facilitățile fiscale pentru că procentul de 80% se dovedește a fi prea ridicat pentru ele chiar și după intrarea în vigoare a OUG 43.„Există cazuri în care simpla desfășurare a unei activități secundare în baza unuia dintre respectivele coduri CAEN obligă companiile la garantarea salariului minim de 3.000 lei pentru absolut toți angajații. Consecința pentru aceste societăți este majorarea costurilor cu până la 44% față de anul 2018”, precizează Daniel Anghel.

Facilitățile fiscale pentru domeniul construcțiilor sunt, începând cu 1 ianuarie 2019, scutirea angajaților de la impozitul pe venit (10%) și de la contribuția de asigurări sociale de sănătate (10%), scăderea contribuției de asigurări sociale (CAS) datorată de angajați cu 3,75% (de la 25% la 21,25%) iar pentru angajatori eliminarea CAS pentru condiții deosebite și speciale de muncă (4%/8%), și reducerea contribuției asiguratorii de muncă de la 2,25% la 0,27%. Pe de altă parte, acești angajati nu mai au obligația sa contribuie la Pilonul II de pensii.

Prin OUG 43, a fost extinsă aplicarea facilităților pentru angajații care au salarii sub 3.000 lei din diverse cauze (concediu medical, contracte partiale, angajări și încetări în timpul lunii etc) și s-a stabilit că pentru salariile mai mari de 30.000 lei, facilitățile se calculează până în acest plafon. 

Sondajul privind impactul facilităților fiscale în domeniul construcțiilor a inclus 34 de companii mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.