APTTI saluta amanarea Legii Taximetriei

6

Asociatia Profesionala a Transportatorilor in Regim de Taxi si Inchiriere (APTTI), membra a Federatiei Operatorilor Romani de Transport (FORT), saluta “inca o data decizia parlamentarilor de ieri, 24.04.2012, prin care, din cauza lipsei de cvorum in plenul Camerei Deputatilor, s-a amanat din nou proiectul de modificare a Legii Taximetriei”.

Potrivit presedintelui APTTI, Mihai Ghisa, asociatia “regreta” ca in initiativa legislativa “a fost amestecat si proiectul legii ce amendeaza persoanele fizice (pirati) care practica transportul de persoane cu autovehicule de 8 plus 1, sau introducerea tarifelor minimale, amendamente pe care ni le insusim, cu atat mai mult cu cat sunt proiecte sustinute si depuse de catre alte asociatii membre ale aceleiasi FORT, federatie din care facem si noi parte”.

“Ieri (marti, n. red.), pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputatilor a fost repusa pentru vot Legea Taximetriei, iar o parte din parlamentarii prezenti au parasit sala dupa ce s-a facut prezenta, evitand, printre altele, ca o lege aberanta din foarte multe puncte de vedere sa treaca de Parlament, deoarece promulgarea ei ar fi creat o mare problema sociala”, precizeaza liderul APTTI, intr-un comunicat remis redactiei.

“Ne dezicem de protestele COTAR”

“Ne dezicem total de actiunile de protest organizate de COTAR, ANPOTRT si ANTI, actiuni ce au fost consemnate deja ca un fiasco, daca ne luam dupa declaratiile presedintelui COTAR, care afirma acum cateva zile ca va “invada’’ Bucurestiul cu 14.000 de taxiuri, microbuze si autobuze. Acesta a dovedit inca o data cat sprijin are in randul transportatorilor, prezenta la “marele” miting fiind de 250-300 de personae. Pentru ca taximetristii adevarati si-au dat seama ca aceste actiuni nu au fost programate decat pentru a santaja Parlamentul si a-l forta sa treaca legea in forma dorita de dansul, forma prin care subjuga, practice, taximetristii independenti, si legifereaza traficul de autorizatii taxi, trafic pe care il conduce si il patroneaza”, acuza Ghisa.

El sustine ca, tocmai din acest motiv, “marii’’ lideri ai COTAR “au evitat, ieri, atat urcarea pe scena, cat si declaratiile de presa, limitandu-si actiunile la rolul de sufleuri, langa scena amplasata in fata cladirii Parlamentului”. “Acestor lideri le este teama si jena sa mai vorbeasca in fata celor pe care ii manipuleaza de cand s-a infiintat Camera Taximetristilor, adica exact perioada tensionata a taximetriei”, sustine presedintele APTTI in comunicat.

“Transportatorii ilfoveni isi pot desfasura in continuare activitatea, in baza OG 27/2011 si a Legii 168/2010” 

“Fata de “gogosile’’ scandate la “marele’’ miting de ieri, ce au facut referire la transportatorii ilfoveni, mentionam inca o data ca acestia, chiar si in situatia aberanta prin care legea ar fi fost votata, isi puteau desfasura in continuare activitatea, in baza OG 27/2011 si a Legii 168/2010, unde este specificat clar ca transportul de persoane dintre Bucuresti si localitatile judetului Ilfov este definit ca transport public local, taxiurile facand parte din acest tip de transport. Totusi, nu intelegem care este decizia COTAR, deoarece, pentru celelalte tipuri de transport, militeaza ca Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti sa reglementeze transportul in regiunea Bucuresti-Ilfov, iar la taxiuri, unde dansul are afaceri, are o atitudine exact inversa”, denunta Mihai Ghisa.

“Solicitam inca o data tuturor factorilor politici din aceasta tara sa liberalizeze numarul autorizatiilor taxi, prin eliminarea barierei de 4 taxiuri la mia de locuitori, pentru ca doar acest lucru va curata piata de acesti “profitori si derbedei’’ ce nu au alt interes decat al propriului buzunar. De asemenea, solicitam includerea taxiurilor in Autoritatea Metropolitana de Transport Bucuresti-Ilfov, acestea fiind singurele mijloace de transport ce fac parte din transportul public local si care nu au fost incluse”, conchide presedintele APTTI, in comunicat. (M.S.)

6 COMENTARII

  1. BAI,sunt independent nu taran ca tine si ca altii ca tine care au autorizatii luate cu bani grei sau inchiriate din judetul ilfov!Afara cu voi din Bucuresti,din cauza voastra se merge cu taxiuri stil cazane,pe un tarif mizerabil care este falimentar,la liber nu se vor da niciodata ,cine va crede asta este un comunist ca toti romani!

  2. Mai baieti de Bucuresti,
    in primul rind vreau sa va aduc aminte ca pina sa se emita autorizatii de ilfov voi taximetristii din Bucuresti,
    faceati linistiti taxi in tot judetul Ilfov(unde nici nu locuiati nici nu plateati taxe) si nu va deranja nimeni,asta pina in anul 2006 cind niste baieti cu creier,constrinsi de disperare si datorii,datorita faptului ca aveau toate actele depuse pentru a putea efectua serviciul de taximetrie in Bucuresti,adica ereau trecuti pe lista de asteptare la PMB si nui lua nimeni in seama,au gasit o modalitate LEGALA SI GARANTATA DE CONSTITUTIA ROMANIEI,de asi putea desfasura activitatea. In concluzie ca sa nu o mai lungesc,va asigur ca majoritatea patronilor care detin firme de taxi in judetul Ilfov au domiciliul in Bucuresti,la fel va asigur ca 90% dintre soferii care practica serviciul de taximetrie cu autorizatii de Ilfov sint tot din Bucuresti!!!! DECI oamenii astia pe care voi ai faceti tarani si hoti si cum va vine la gura ,platesc taxe in Ilfov este adevarat,dar toate veniturile lor le cheltuiesc in MUNICIPIUL BUCURESTI ca sa nu mai spun ca isi platesc taxele catre stat si furnizori tot din acesti bani. Iar povestea voastra ca vin unii care nu au dreptul sa munceasca in capitala si va fura painea de la gura este aberanta!Dreptul la munca si la libera circulatie este garantat de Constitutia Romaniei ! Din tot ce se scrie si se vorbeste prin presa si tv,reiese faptul ca taximetristii din Ilfov sint pirati,si fac taxi ilegal ,dar noi taximetristii din Ilfov ne desfasuram activitatea perfect legal,avem toate actele in conformitate cu legea 38/2003 si platim taxe catre Statul Roman!! 🙂 cu stima ,Un Ilfovean,Bucurestean,roman !!

  3. Ziua Cargo ar trebui sa se informeze inainte de a publica punctele de vedere ale unor asociatii infiintate tocmai pe coruptie… Asociatia APTTI condusa de Ghisa- sef la Pelicanul- a fost infiintata ca sa dea greutate si sa poate pacali parlamentarii in ceea ce priveste legea taximetriei. Ea ( APTTI) apara dreptul oricaui taximetrist dintr-o localitate ce isi desfasoara activitatea intr-o ALTA LOCALITATE. Simplu ,ce nu intelegeti? daca ne-am lua dupa aceasta asociatie taxiurile din Bucuresti ,in nr de 10000 ,ar putea merge la Ploiesti si ar bloca orasul pentru ca ar avea dreptul sa faca taxi acolo…ATENTIE PARLAMENTARI CE VOTATI asta chiar s-ar putea intampla si noi cei din Bucuresti o luam in calcul ca forma de protest. Dorim ca taximetria sa fie ce a fost pana acum cativa ani cand a venit PDL-ul la putere si a facut posibila eliberarea de autorizatii de Ilfov,care NU EXISTAU inainte de PDL. AM ZIS!

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.