ARILOG salută decizia Guvernului de returnare a unei părţi din acciză

Într-o scrisoare deschisă trimisă astăzi ministrului Transporturilor, Dan Şova, reprezentanţii ARILOG – Asociaţia Specialiştilor din Transporturi, Depozitare, Achiziţii, Producţie şi Supply Chain salută, în numele membrilor săi, decizia Guvernului de a returna o parte din acciza la carburant către operatorii de transport licenţiaţi. Amintim că premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că acciza suplimentară de 7 eurocenţi va fi introdusă de la 1 aprilie, dar transportatorilor li se va returna o parte importantă din acciza la carburanţi, fără a preciza însă procentul, dar asigurând că proiectul unei Ordonanţe de urgenţă în acest sens va fi lansată astăzi în dezbatere publică.

Redăm integral conţinutul scrisorii:

“Propunem ca în procesul de rambursare să se folosească decontarea directă între companiile de transport licenţiate şi Ministerul Finanţelor, utilizând principiul decontării TVA-ului, în baza facturii fiscale pe care trebuie să se regăsească valoarea accizei.

Rambursarea trebuie făcută doar pentru operatorii de transport licenţiaţi, care au în codul CAEN ca activitate principală activitatea de transport şi a căror principală sursă de venituri este realizată din serviciile de transport.

Vă asigurăm că membrii ARILOG – companii care activează în industria logistică: operatori logistici, transportatori, distribuitori, producători – vor fi în continuare deschişi la dialog social”.

Scrisoarea este semnată, în numele Consiliului Director şi a membrilor ARILOG, de Ion Lixandru, vicepreşedintele ARILOG. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.