UPDATE 12. Ora 16.40: Vine Armata! Militarii îi vor salva pe oamenii blocaţi de 5 ore în sute de maşini pe A1

Armata va veni “în maxim o oră” să îi salveze pe oamenii aflaţi în maşinile blocate pe Autostrada Bucureşti – Piteşti (A1) de aproape 5 ore, a anunţat Emilian Buican, comisar şef la Poliţia Autostrăzi, într-o intervenţie telefonică la ora 16.40 la Antena 3. El a precizat că echipajele de deszăpezire ale CNADNR “sunt ruginite şi nu fac faţă viscolului şi ninsorii, aşa cum se întâmplă în fiecare an”. Însă la şedinţa Comandamentului de iarnă de la ora 15.00, vicepremierul Gabriel Oprea anunţa că sunt blocate în trafic numai 35 de maşini, fără a preciza însă pe ce artere anume. 

UPDATE ora 23.30: Au mai rămas blocate în nămeţi 63 de autovehicule – cele mai multe în Călărași (35) și în Ilfov (12) -, dar toţi oamenii rămaşi cu autotutismele pe A1 au fost evacuaţi. Peste noapte rămân închise 33 de drumuri naţionale şi autostrăzi (A1, A2 şi A3) plus 89 de drumuri judeţene, a anunţat Gabriel Oprea la ultima şedinţă din această zi a Comandamentului de iarnă.

UPDATE 21.30: Vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat că se află blocate în zăpadă 126 de maşini cu 159 de oameni, cei mai mulţi în judeţele Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa şi Prahova, pe segmentele de drum A2-Lehliu şi A1-Km 52-57. Alte 27 de persoane rămase înzăpezite pe A2 au fost salvate şi sunt cazate acum la sediul Primăriei Lehliu. Comandamentului de iarnă, al cărui şef este Dan Şova, şeful CNADNR, nu a venit la nicio şedinţă de comandament, deşi Oprea a ameninţat cu demisia „responsabilii care nu sunt prezenţi”.

UPDATE ora 20.20: Militarii au tăiat parapeţii dintre cele două sensuri de mers ale A1 iar maşinile pot ieşi una câte una pe celălalt sens de mers, spre Piteşti, care va fi utilizat şi pestru scoaterea maşinilor spre Bucureşti. Operaţiunea are loc la 8 ore de la închiderea autostrăzii cu tot cu maşinile aflate în trafic. 

UPDATE ora 20.00: Armata intervine cu 30 de militari şi pe autostrada A2, în zona localităţii Lehliu, cu două utilaje speciale. Totodată, sunt aşteptate efectiuve de militari în judeţele Vâlcea şi Argeş.

Două autospeciale cu militari vor pleca pe autostrăzile A1 şi A2 pentru a le duce pături şi ceai oamenilor blocaţi în trafic.

UPDATE ora 19.30: CNADNR anunţă că de pe A1 București-Pitești au fost scoase din blocajul de la km 52, până la această oră, 35 de vehicule. “Precizăm că persoanelor blocate în  trafic li s-au asigurat provizii de apă și ceai. Menționăm că în cel mai scurt timp posibil aceștia urmează să fie evacuați din zona afectată”.

UPDATE ora 18.10: “TIR-urile au fost trase pe dreapta, nu circulă pentru că principalele blocaje au apărut din cauza camioanelor”, a declarat premierul Victor Ponta la şedinţa Comandamentului de iarnă, organizată la sediul Ministerului de Interne.

UPDATE ora 18.00: Se înaintează cu câţiva zeci de metri la o jumătate de oră, transmite reporterul de teren al Realitatea TV, aflat la coloana de maşini de la km 52. TAB-ul Armatei a rămas în continuare în spatele coloanei, fără a putea să treacă de maşini. În unele locuri troienele ating 1 metru.

UPDATE 17.30: CNADNR revine cu un comunicat în care precizează că “la Autostrada A1 București-Pitești se lucrează la degajarea părții carosabile pe Calea II, urmând ca până la lăsarea serii să fie finalizate toate operațiunile de salvare a celor blocați pe acest segment de drum. Precizăm că la această operațiune de salvare participă și efective ale Armatei Române”.

UPDATE 17.30: Unul dintre TAB-urile Armatei staţionează în spatele coloanei de maşini, fiindu-i imposibil să înainteze. Sunt mai multe coloane de maşini blocate, iar TAB-ul se află în spatele celei de la km 52. Deja începe să se întunece.

UPDATE ora 17.20: Într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, o persoană aflată într-o maşină blocată anunţă că o autospecială a Jandarmeriei a sosit pe sensul opus al autostrăzii, în dreptul unei ambulanţe aflate în faţa maşinii sinistratei, iar răniţii au fost scoşi cu targa şi transferaţi peste parapet, pentru a fi duşi la spital. 

UPDATE ora 17.15: 40 de militari, 3 transportoare autoamfibii blindate și două camioane cu tracțiune integrală au fost trimise de MApN pe autostrada A1.

UPDATE ora 17.00: Pe sensul Bucureşti – Piteşti, la ora 16.30 a fost degajată partea carosabilă pe Calea I, iar pe Calea II se lucrează la evacuarea vehiculelor implicate în accident, precum și pentru degajarea părții carosabile de zăpadă, anunţă CNADNR.

Autostrada Bucureşti – Piteşti a fost închisă la ora 12.00 cu tot cu maşini aflate pe zeci de kilometri, iar oamenii sunt disperaţi, nu mai au combustibil iar zăpada le-a ajuns la geamuri. Într-o intervenţie telefonică la Antena 3, o persoană a anunţat că se află în coloana de maşini la o distanţă de 40 – 45 km de Bucureşti, de mai bine de 4 ore şi jumătate.

“Nimeni nu ne-a anunţat să nu intrăm pe autostradă, nu am întâlnit niciun echipaj de Poliţie. Nu ştim cât vom mai rămâne aici, nu ne spune nimeni nimic. Am încercat să ieşim din maşini dar zăpada a acoperit portierele”, a explicat doamna respectivă.

Comisarul şef Buican a precizat că “probabil, maşinile blocate pe A1 au intrat pe autostradă în intervalul 10.30 – 12.00, cât aceasta a fost deschisă traficului”.

Între maşinile aflate pe autostradă se află şi 3 ambulanţe cu 6 răniţi.

O altă coloană de maşini se află blocată pe DN 2 la Mihăileşti, unde zecile de vehicule vor trebui deszăpezite una câte una, deoarece sunt aproape acoperite în întregime de zăpadă.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.