Autobuz electric, în probe la Braşov

Un autobuz electric circulă în probe, începând de joi, în municipiul Braşov, pe linia 4, între Gara Braşov şi centrul istoric, , urmând să circule şi pe alte trasee, iar după o lună vor fi evaluate eficienţa şi costurile introducerii unui astfel de sistem de transport. Autobuzul electric este pus la dispoziţia Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov, pentru testare, de reprezentanţii CEFIN Trucks, în baza unui acord de reprezentare în România a producătorului chinez, potrivit Primăriei Braşov.

“Ne bucurăm că, timp de o lună, avem posibilitatea de a testa acest autobuz electric, mai ales că în Planul de Acţiuni pentru Energie Durabilă al Municipiului Braşov (PAED) am prevăzut introducerea acestui tip de transport public începând cu anul 2016. Municipiul Braşov şi-a asumat încă din 2008, prin semnarea Convenţiei Primarilor, o ţintă foarte grea: atingerea şi chiar depăşirea obiectivului Uniunii Europene de reducere cu 20% a poluării, până în anul 2020. În contextul noului exerciţiu financiar al Uniunii Europene, 2014-2020, şi a angajamentelor asumate prin Convenţia Primarilor, introducerea unor astfel de autobuze, cel puţin pe traseele din centrul istoric, ar putea fi o soluţie nu numai pentru reducerea poluării, ci şi pentru imaginea de oraş european verde a Braşovului”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Compania BYD produce baterii reîncărcabile, iar în ultimii ani a devenit producător de autobuze propulsate de motor electric. Autobuzul model K9 este 100% electric şi funcţionează cu baterii reîncărcabile bazate pe o tehnologie de ultimă generaţie. Acestea asigură autobuzului BYD o autonomie de 250 km cu o singură încărcare în condiţii de trafic urban.

Autobuzul BYD a fost testat anul trecut atât în Timişoara, cât şi în Suceava, unde autorităţile locale intenţionează să achiziţiobeze astfel de mijloace de transport, prin programe finanţate din fonduri externe.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.