Autocare Temsa pentru sportivii Romaniei

La finalul lunii februarie, Anadolu Automobil Rom a livrat trei autocare Temsa LD13 catre Ministerul Tineretului si Sportului in cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu“ din Bucuresti. Autocarele vor servi loturilor nationale ale Romaniei pentru deplasarile din tara si cele internationale.

La eveniment au participat Augustin Ioan, Subsecretar de Stat pentru CSN-uri din partea Ministerului Tineretului si Sportului, iar din partea Anadolu Automobil Rom au participat Huseyin Aykol, proprietarul companiei si Magda Pesu, director general al Anadolu Automobil Rom. Totodata, evenimentul a fost onorat de prezenta Excelentei Sale Osman Koray Ertas, ambasadorul Republicii Turcia in Romania.

Temsa LD pentru campioni

Modelul de autocar ce urmeaza sa deserveasca delegatiile de sportivi este Temsa LD, lansat pe piata internationala la sfarsitul anului 2013, iar productia propriu-zisa si livrarile au inceput in 2014. La designul vehiculelor a contribuit celebrul institut de design Pininfarina, acelasi institut care proiecteaza automobilele Ferrari. Concepute pentru a oferi maximum de siguranta, autocarele Temsa LD sunt dotate standard cu sisteme de control al stabilitatii, ABS si ASR. Sportivii vor avea la dispozitie 58 de locuri confortabile, iar pentru transportul echipamentelor o cala de bagaje spatioasa, de 7,5 mc. Autocarele sunt dotate cu sistem de climatizare automata, de control al umiditatii din habitaclu si ventilatie naturala prin geamurile laterale cu deschidere limitata. Tot pentru confort, vehiculul este dotat cu instalatie audio performanta. Din punct de vedere tehnic, noul autocar Temsa LD13 este dotat cu cele mai noi tehnologii in domeniu. Motorizarea este asigurata de DAF iar transmisia si puntile provin de la furnizorul german ZF. Temsa este parte a concernului industrial Sabanci si este unul dintre cei mai de succes producatori de autobuze si autocare din Turcia. Pietele de export ale producatorului cu sediul in Adana sunt atat Europa cat si Asia si Statele Unite ale Americii.

Anadolu Automobil Rom este unul dintre cei mai reprezentativi importatori de autobuze si autocare din Romania, cu nu mai putin de patru marci in portofoliu. Anadolu Automobil Rom a reusit sa se impuna pe piata oferind vehicule pentru toate segmentele de transport persoane. Pe segmentul urban de transport calatori ofera vehicule de la 5,8 m lungime si 22 de calatori pana la autobuze articulate de 18 m. Pe partea de autocare, cel mai de succes produs importat de Anadolu Automobil Rom este Isuzu Turquoise, din al carui model s-au vandut peste 1.000 de unitati. Anadolu Automobil Rom a reusit in 2014 sa livreze peste 100 de autobuze noi firmelor private si regiilor de transport persoane din tara noastra.

Temsa LD13

Capacitate: 58 + 1 + 1 scaune

Motorizare: DAF MX-11, EURO 6

Putere: 368 CP

Dimensiuni (lungime/latime/inaltime): 13.050/2.550/3.350 mm

Masa proprie: 13.010 kg

Masa totala admisa: 18.000 kg

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.