Autoritatea Rutiera Romana (ARR) simplifica procedurile de eliberare a documentelor

Incepand cu luna iulie, Autoritatea Rutiera Romana (ARR) a inceput eliberarea licentelor comunitare, a certificatelor de transport in cont propriu si a copiilor conforme aferente direct catre intreprinderile de transport, la sediul agentiilor ARR teritoriale. Decizia conducerii Autoritatii a venit ca urmare a numeroaselor sesizari primite de la patronate si operatori de transport, cu privire la costurile suplimentare si la intarzierile in eliberarea documentelor, ce se puteau transmite pana acum numai prin intermediul servicilor postale, sistem ce afecta activitatea transportatorilor, informeaza un comunicat al ARR transmis, luni, redactiei.

Conform noii decizii, operatorii de transport pot solicita, in cererea de eliberare a documentelor, modalitatea prin care doresc sa intre in posesia acestora.

Totodata, pentru a veni in sprijinul activitatilor de transport, ARR propune ca, in perioada de preschimbare a atestatelor profesionale sau pana la tiparirea si eliberarea acestora, sa acorde la cererea titularului o adeverinta care sa permita conducatorului auto profesionist exercitarea competentelor conferite de acest document.

“Autoritatea Rutiera Romana se afla in aceasta perioada in plin proces de evaluare legislativa si operationala a activitatilor specifice, avand in vedere ca, incepand cu data de 31 decembrie 2012, are obligatia de a aplica prevederile Reg. (CE) nr. 1213/2010 referitoare la interconectarea registrelor electronice nationale ale intreprinderilor de transport rutier”, se mai arata in comunicat.

ARR a fost desemnata ca punct national de contact, responsabila de schimbul de informatii cu celelalte state membre ale Uniunii Europene privind aplicarea Reg. (CE) 1071/2009, acest lucru determinand o responsabilitate si mai mare in ceea ce priveste activitatea prestata, se adauga in document.

Masurile ce vor fi implementate de ARR in perioada urmatoare vizeaza imbunatatirea cadrului legislativ in ceea ce priveste activitatea intreprinderilor de transport marfuri si pasageri, a scolilor de soferi, instructorilor autorizati precum si a centrelor de pregatire profesionala in domeniul transporturilor rutiere. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.