AVIZ NEGATIV de la CSM pentru propunerile la şefia DNA şi Parchetului General

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ, joi, propunerile ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, de numire a lui Ioan Irimie la conducerea DNA şi a lui Tiberiu Niţu în funcţia de procuror general. Niţu a fost întrebat de Daniel Morar – care a arătat că în perioada cât a fost Niţu prim-procuror general al României (2007-2011) s-au făcut “zero rechizitorii pe conflict de interese, zero pe spălare de bani, zero pe cazuri de corupţie” – ce îl califică acum să preia şefia Parchetului General, iar acesta a spus că “buna-credinţă”. Întrebat cum a obţinut 8.000 mp de teren, Niţu a refuzat să răspundă, însă după ce a ieşit din sediul CSM a declarat că a primit pământul pe baza certificatului de revoluţionar.

Ambii procurori au înregistrat 5 voturi “împotrivă” şi unul favorabil – acesta aparţinând ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru.

Daniel Morar, fostul şef al DNA, acum delegat în funcţia de prim-adjunct al procurorului general – aceeaşi poziţie pe care a ocupat-o Tiberiu Niţu în perioada 2007-2011 -, l-a întrebat pe acesta ce îl califică pentru funcţia de procuror general al României,  arătând că în perioada cât a fost Niţu prim-procuror general al României s-au făcut zero rechizitorii pe conflict de interese, zero pe spălare de bani, zero pe cazuri de corupţie.

“Daţi-mi un motiv să fiţi procuror general!”, a spus Morar. “Sunt un procuror de bună-credinţă”, i-a răspuns Niţu.

Întrebat câte rechizitorii a făcut în ultimul an, Irimie a declarat: “Niciunul”. Morar a arătat atunci că, din luna septembrie anul trecut, Irimie nu a făcut niciun rechizitoiu, şi că după ce l-a revocat de la conducerea DNA Cluj, în 2010, numărul rechizitoriilor a crescut. Mai mult, Morar a spus că, în 3 ani, Irimie a făcut doar 4 rechizitorii.

Zero barat

Morar a arătat că în anul 2004 la DNA Cluj s-au făcut doar şase rechizitorii, iar în 2005 unul, acesta fiind şi motivul pentru care l-a revocat din funcţia de şef al serviciului teritorial pe Irimie. Morar a adăugat că în 2006, după plecarea lui Irimie, DNA Cluj a soluţionat 18 rechizitorii, iar anul următor 25.

Întrebat la modul ipotetic cum ar arăta activitatea celorlalte structuri ale DNA, dacă ar fi similară celei din 2005, de la Cluj, tot Morar a spus: “Zero barat”.

Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, s-a declarat însă mulţumită de prestaţia lui Irimie în faţa Secţiei de procurori a CSM.

Pretendentul şefiei Parchetului General, revoluţionar cu carnet şi teren

Întrebat cum a obţinut cei 8.000 de metri pătraţi de teren consemnaţi în declaraţia de avere, Niţu, iritat, a spus că nu a făcut nimic ilegal, nu a fraudat nimic.

“De ce să fac public în acest context? Ce vreţi să insinuaţi, prezumţie de necinste? Nu am fost singurul, la 78 de persoane ni s-a constituit dreptul de proprietate, sunt 78 de loturi pentru fiecare, verificaţi'”, a susţinut Niţu.

La ieşirea din sala CSM, Niţu a declarat jurnaliştilor că a primit în baza legii, pe baza certificatului de revoluţionar, 8.000 mp de teren. “Militarii care au participat la Revoluţia din 1989 au beneficiat, ca şi civilii, de 10.000 mp de teren, iar în cazul celor 78 s-au dat câte 8.000, că atât a putut Primăria”, a precizat el.

La Revoluţie, Tiberiu Niţu era militar în termen la unitatea de la Televiziunea Română, 3 dintre colegii săi fiind împuşcaţi mortal.

Mona Pivniceru a intervenit spunând să nu îl mai streseze cu astfel de întrebări pe candidat, afirmând că şi ea se simte stresată.

Următorii pe listă: Elena Hach şi Claudiu Dumitrescu

Ministrul Justiţiei declara, recent, că îi va propune pe următorii doi de pe listă – Elena Hach şi Claudiu Dumitrescu – în caz că nu vor fi acceptate primele nume propuse.

Avizul CSM este unul consultativ, dar preşedintele Traian Băsescu – cel care va decide în final asupra numirilor – ar putea respinge propunerile tocmai din acest motiv.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.