UPDATE 3! Baron PSD, “meserie periculoasă”, zice Ponta. Lista celor 8 PUŞCĂRIABILI

După recenta arestare a baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu, preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PSD se vor întâlni astăzi, la Braşov, vicepremierul Liviu Dragnea, care şi-a exprimat îngrijorarea faţă de faptul că 8 preşedinţi de CJ aleşi din rândul acestui partid sunt anchetaţi de DNA, pentru corupţie.

Primul dintre ei ajuns în instanţă, Constantin Nicolescu, de la Argeş, a scăpat ca prin urechile acului de condamnarea definitivă la închisoare, dosarul fiind trimis spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti. Rămân însă alţi 32 de preşedinţi de CJ ai PSD care sunt înspăimântaţi de zornăitul cătuşelor tocmai acum, în prag de alegeri.

UPDATE 7 aprilie: Victor Ponta a declarat că nu se dezice nici de Duicu, nici de Prioteasa, dar i-a avertizat pe baroni că vor mai exista “probleme” cu justiţia până la alegerile prezidenţiale din noiembrie.

UPDATE 6 aprilie: Liviu Dragnea, preşedintele executiv al partidului, le-a promis liderilor locali ai PSD sâmbătă, la Poiana-Braşov, că va avea o dezbatere mai largă cu ANI pe tema incompatibilităţii aleşilor locali care nu vor în ruptul capului să renunţe la a face parte din AGA societăţilor de stat.

Circa 200 de primari şi viceprimari au fost declaraţi incompatibili şi se judecă acum în instanţă împotriva ANI, riscând să fie daţi afară şi să nu mai poată participa la alegeri timp de 3 ani, astfel că nu vor mai prinde alegerile din 2016.

Pe de altă parte, el a anunţat că “principala acțiune a PSD din campania pentru europarlamentare va fi discuția directă de la om la om, nu găleata şi nici portofelul”. A precizat însă că va folosi în continuare sistemul de comunicare prin SMS utilizat şi la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu, pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzaţia de fraudare a voturilor.

“Vom folosi şi la aceste alegeri europarlamentare sistemul de comunicare prin SMS, el a fost folosit şi la alegerile locale şi la referendum şi la alegerile generale. Sigur, la referendum au apărut probleme, dar la celelate celelalte alegeri unde nu ne băteam direct cu «prietenul» nostru, nu au fost probleme. Aşa cum toate partidele au dreptul şi obligaţia să facă numărătoare paralelă şi să transmită rezultatele din fiecare secţie de vot către sediul central al partidului, acest drept îl avem şi noi. Că transmisia se face prin SMS, prin telefon, prin mail, prin porumbei călători contează mai puţin”, a arătat Dragnea.

UPDATE: Radu Mazăre, liderul PSD Constanţa, a declarat, vineri, că nu ştie dacă se va implica în campania electorală pentru alegerile europarlamentare, spunând că nici nu îi cunoaşte pe candidaţii PSD şi că are alte preocupări acum. 

„Începem să ne punem întrebarea câţi mai rămân în picioare până la sfârşitul anului”, a spus Dragnea, vineri, adăugând că nu ştie dacă şefii de consilii judeţene sunt „ţinte justificate, nejustificate”.

„Asta e, de fapt, singura întrebare pe care ne-o punem – şi ne-o punem cu foarte mult respect, nu cu alte sentimente. De altfel, o să ne vedem şi mâine, la Braşov, cu majoritatea preşedinţilor de organizaţii şi cred că o să convenim că, indiferent cât de mulţi rămânem în picioare, ducem până la capăt cele două alegeri, şi europarlamentare, şi prezidenţiale”, a asigurat vicepremierul.

La rândul său, Victor Ponta a arătat că preşedinţii de CJ sunt cei mai votaţi şi se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor. Cu toate acestea, el consideră că şefii de judeţ au o „meserie periculoasă” pentru că sunt „ţintă pentru procurori”.

Cei doi lideri PSD au făcut aceste declaraţii la o întâlnire cu preşedinţii de raioane din Republica Moldova, euroregiunea „Siret-Prut-Nistru”, la care a participat împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea.

“Aleşi” de DNA

Aleşi în iunie 2012 cu un vot zdrobitor de românii cărora le-au promis marea cu sarea, baronii locali s-au crezut invincibili. Au sperat că vor fi apăraţi la infinit împotriva DNA de Victor Ponta, căruia i-au adus saci de voturi prin metrode nu tocmai ortodoxe la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Nu s-a întâmplat aşa, iar cel mai bun exemplu este trimiterea în judecată a lui Liviu Dragnea, pentru fraudarea referendumului.

Dar iată care sunt baronii PSD căzuţi în plasa DNA:

1. Constantin Nicolescu, fostul preşedinte CJ Argeş, revocat din funcţia de preşedinte al CJ Argeş în 24 februarie a.c., prin decizie a prefectului judeţului., după ce a pierdut la instanţa supremă procesul cu ANI, care l-a găsit incompatibil.

Dosarul său de fraudare a fondurilor europene dosarul său va fi REJUDECAT la Curtea de Apel Bucureşti – cea care l-a condamnat în 11 noiembrie 2013 la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie, după ce instanţa inferioară, Tribunalul Bucureşti, emisese în 28 mai 2013 o sentinţă cu totul neaşteptată: 1 an de închisoare, cu suspendarea pedepsei. 

Nicolescu este primul care s-a îmbolnăvit subit când s-a văzut în pericol de a fi arestat – “reţetă” adoptată ulterior de toţi ceilalţi penali.

2. Mircea Cosma, baronul PSD de Prahova, a fost adus cu perfuzia în sala de judecată unde procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui preventivă. I-a ţinut perfuzia nimeni altul decât şeful Serviciului Ambulanţă Prahova. Împreună cu baronul Cosma este urmărit penal şi fiul său, Vlad Cosma, deputat, pentru care Ponta a votat primul, cu toţi miniştrii PSD după el, împotriva arestării preventive a acestuia.

3. Nicuşor Constantinescu, a cărui boală fost făcută publică în ianuarie, când procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui într-un prim dosar penal, în care este acuzat de 6 fapte de abuz în serviciu, pentru care anchetatorii au început urmărirea penală în 15 ianuarie a.c.. Atunci, printr-un comunicat remis de CJ Constanţa, baronul PSD a cerut parlamentului desfiinţarea DNA.

Fiind lăsat în libertate dar cu interdicţia de a părăsi ţara, Constantinescu a primit permisiunea DNA Constanţa să meargă să se trateze în SUA. Însă termenul de graţie i-a fost dat pentru numai două săptămâni, astfel că acesta a revenit în ţară la sfârşitul lui ianuarie.

Un al doilea dosar, de data aceasta pus sub acuzaţie pentru 14 de fapte de corupţie, i s-a deschis în martie. Acum, baronul PSD de Constanţa cere din nou permisiunea să părăsească ţara pentru a se trata în străinătate.

4. Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj, nu s-a îmbolnăvit încă, dar nici DNA nu a cerut arestarea lui preventivă. El este cercetat pentru luare de mită abuz în serviciu alături de vicepreşedintele şi arhitectul-şef al Consiliului, fiind acuzaţi că, împreună cu funcţionari de la mai multe instituţii, au intervenit în atribuirea de contracte unor firme din sfera de influenţă a CJ.

5. Ion Stan, fost şef al PSD Dâmboviţa, a fost trimis în judecată de DNA tot pentru corupţie şi tot în stare de libertate. Solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Stan a fost respinsă prin votîn 21 decembrie 2012, de Plenul Camerei Deputaţilor.

Numele lui Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, apare în stenogramele din dosar. Concret, Ion Stan vorbeşte cu cel care l-a denunţat ulterior, Nicuşor Dima, şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, cât şi Rovana Plumb au o datorie faţă de el. Procurorii susţin că din discuţiile purtate între cei doi a reieşit că Stan, Ţuţuianu şi Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către PSD prin firmele coordonate de omul de afaceri (evazionist) Dima.

6. Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, a fost dat pe mâna judecătorilor, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, pentru că şi-a folosit funcţia pentru a obţine 1 milion de euro de la acesta din urmă pentru sponsorizarea campaniei prezidenţiale din 2009 a lui Mircea Geoană. O primă instanţă l-a achitat, însă procesul continuă.

Bunea Stancu a pierdut în februarie a.c., în primă intanţă (la Curtea de Apel Bucureşti) procesul cu ANI, care l-a găsit în conflict de interese, iar acum se judecă la ÎCCJ.

7. Marian Oprişan, eternul preşedinte al CJ de Vrancea, de un an şi “papă” al baronilor PSD, s-a ales anul acesta cu un nou dosar penal. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au început urmărirea penală într-un dosar în care acesta este acuzat de abuz în serviciu după ce a refuzat să pună în executare o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Faimosul dosar “Căprioara”, din 2006, în care Oprişan este judecat pentru un prejudiciu de 2 milioane de euro, s-a blocat la justiţia locală. Faptul că el nu este achitat ridică însă semne de întrebare: la recurs ar trebui să se judece la instanţa supremă, aşa că este ţinut bine ca să se prescrie.

8. Adrian Duicu, preşedintele CJ Mehedinţi, a fost arestat preventiv în această dimineaţă, pentru 7 capete de acuzare care acoperă, practic, întreaga paletă a infracţiunilor de corupţie. “Fraţi” de cătuşe îi sunt Ştefan Ponea, şeful IPJ Mehedinţi, şi Constantin Popescu, om de afaceri şi liderul Organizaţiei PSD Orşova.

Nu trebuie uitat însă un alt baron PSD intraţi în vizorul DNA: Adrian Ştef, preşedintele CJ Satu Mare, chemat să dea cu subsemnatul la DNA în dosarul cumnatului său, Ovidiu Silaghi, în urma denunţului făcut din puşcărie de Nelu Iordache, patronul Romstrade, care îl acuză că ar fi pierdut pe mâna lui Ştef 500.000 de euro. Iată cum: Iordache susţine că Silaghi i-a cerut, pe vremea când era ministrul Transporturilor, ca firma Blue Air să opereze două curse care să lege Satu Mare de Europa, mai precis Satu Mare – Veneţia şi Satu Mare – Torino, pentru a susţine campania electorală la şefia CJ a cumnatului său, Adrian Ştef. Aceste linii au fost menţinute timp de două luni şi o săptămână, pierderea totală depăşind, conform denunţătorului, 500.000 de euro.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.