Băsescu: Voi desemna un premier care să servească interesului naţional. Nu mi-e frică nici de suspendare, nici de politicieni

Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni seară, la Palatul Cotroceni, că va desemna, după alegeri, un premier care să servească interesului naţional. Şeful statului a precizat că afirmaţia „îl suspendăm pe Băsescu” a „oricărui politician – că e mai micuţ, că e mai mărişor, că e foarte mare, că e foarte mic” nu îl impresionează şi că nu îi este frică „de ceva” şi cu atât mai mult de politicieni.

Întrebat ce variantă ia în calcul, în contextul declaraţiilor lui Crin Antonescu privind posibila suspendare a preşedintelui în caz că acesta nu va accepta premierul propus de USL dacă Uniunea câştigă alegerile, Băsescu a răspuns: “Eu iau în calcul varianta interesului naţional”.

“Deci voi desemna un premier care să servească interesul naţional. Iar povestea pe care o vehiculează orice politician, că e mai micuţ, că e mai mărişor, că e foarte mare, că e foarte mic, «îl suspendăm pe Băsescu», vă rog să mă credeţi că nu mă impresionează. Deci nu sunt un om căruia să-i fie frică de ceva sau, în orice caz, nu de politicieni, da?”, a afirmat Băsescu în conferinţa de presă de la Palatul Cotroceni.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.