Basescu: Din 2014, redeventele Petrom nu pot fi mai mici decat in statele arabe

“Petrom trebuie sa stie ca, incepand cu 2014, redeventele in Romania nu pot fi mai mici decat in statele arabe”, a declarat luni seara, la TVR1, presedintele Traian Basescu, el catalogand redeventa la Petrom ca fiind “mizera, extrem de incorect negociata”. Seful statului a anuntat, recent, ca nu mai alimenteaza de la benzinariile OMV, deoarece profitul inregistrat de aceasta companie intr-un an de criza i se pare imoral.

In privinta a ceea ce poate face statul pentru reducerea pretului carburantilor, Traian Basescu a amintit despre sanctiunea aplicata in ianuarie de consiliul Concurentei. “Consiliul Concurentei a aplicat o amenda de 300 de mil euro. In rest nu ai decat sa citesti contractul semnat in timpul guvernului Nastase si sa-l pui in aplicare”, a precizat el.

Traian Basescu a insistat insa ca asteapta “anul 2014, cand trebuie rediscutata redeventa”.

Cu ochii pe pietris si apele minerale

Presedintele s-a aratat nmultumit si de faptul ca exista redevente extrem de mici si la alte resurse naturale, precum pietrisul sau apele minerale.

“Inca sa stiti ca mai am idei cu redeventele, eu nu le-as mai lasa la consum ca venituri in buget. As face un fond de dezvoltare ca in Norvegia. Ne sare in ochi problema redeventei la Petrom, care e mizera, extrem de incorect negociata, dar la fel e situatia cu redeventele la pietris, la apele minerale etc”, a precizat Basescu. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.