Băsescu, directorului FMI: Economia privată performează, cea a statului este un dezastru. Lagarde: Ar fi păcat să nu se continue parteneriatul benefic cu FMI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la întâlnirea cu directorul general al FMI, Christine Lagarde, că economia privată din România performează – “avem exporturi constante” -, în timp ce economia ce aparţine statului este “un dezastru”, una dintre principalele probleme fiind managementul neperformant şi, implicit, nerestructurarea companiilor de stat. Şeful statului a mai afirmat că România are nevoie să fie asistată încă 2 ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze până la urmă cel de-al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme care au fost depăşite.

Traian Băsescu a spus că are câteva idei privind un nou acord cu FMI, arătând că în prezent România este pe drumul cel bun în privinţa macrostabilităţii economice, dar nu este definitiv consolidată şi trebuie lucrat din greu pentru a menţine această macrostabilitate.

“Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România”, a afirmat şeful statului.

În opinia sa, noul acord ar trebui să se concentreze pe obligaţiile asumate de România în cadrul Tratatului Fiscal, pe eficientizarea sectorului de sănătate, pe încurajarea acordării finanţării IMM-urilor de către bănci şi pe restructurarea întreprinderilor de stat.

Traian Băsescu a precizat că sistemul de sănătate trebuie să fie o prioritate, deoarece la începutul anilor 2000 bugetul pe sănătate era de 1 miliard de lei, iar acum este de 5 miliarde iar calitatea asistenţei medicale s-a diminuat.

“Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod”, a insistat Băsescu.

Preşedintele s-a referit şi la privatizarea CFR Marfă, arătând că nu este foarte clar cum sunt trataţi investitori strategici. “Avem CFR Marfă de privatizat cu un investitor strategic. Din punctul meu de vedere, investitori strategici sunt căile ferate americane, franceze, austriece, germane şi cred că obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat”, a spus Băsescu.

Directorul general al FMI, doamna Christine Lagarde, a afirmat că România va beneficia în continuare, în următorii ani, de sprijinul FMI, astfel încât să fie asigurate premisele unei creșteri economice sustenabile.

Ulterior, la conferinţa organizată la BNR, Lagarde a spus că parteneriatul dintre FMI şi România a fost benefic din punct de vedere fiscal şi că ar fi păcat ca România să nu îl continue, pentru că a restaurat încrederea în fundamentele economice ale ţării şi ar consolida cadrul macroeconomic şi creşterea economică.

Ea a arătat că este rolul FMI să i se ceară ajutorul când o ţară se confruntă cu situaţii dificile sau are nevoie de expertiza şi disciplina pe care instituţia le oferă.

Directorul general al FMI a mai spus că toate căile identificate de Traian Băsescu privind reforma structurală şi sistemul de sănătate sunt complet legitime.

Ea a arătat că sumele acordate pentru sănătate trebuie cheltuite pentru sănătate, şi nu pentru altceva, aceasta fiind o prioritate, iar cea de-a doua prioritate este reforma structurală.

Lagarde a arătat că trebuie restructurate companiile de stat, pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare.

Exporturile, cererea internă şi investiţiile, locomotive

Totodată, Christine Lagarde a spus că exporturile, cererea internă şi investiţiile sunt cele trei locomotive care ar trebui să alimenteze creşterea economică a României, pentru că dependenţa de un singur motor de creştere poate determina dezechilibre greu de stabilizat.

Ea a adăugat că România este o piaţă cu un potenţial uriaş în Uniunea Europeană, 70% din exporturile sale derulându-se pe această piaţă.

Amintim că exporturile României au urcat cu 5,7% în primele 5 luni, la aproape 20 miliarde de euro, iar importurile au scăzut cu 1,8%, la 21,9 miliarde de euro. Contul curent al balanţei de plăţi arată un excedent de 314 milioane de euro, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale.

În acelaşi timp, investiţiile străine directe au scăzut cu 37%, la 414 milioane de euro, iar cheltuielile pentru investiţii de la buget au coborât de la 12,6 miliarde de lei (2,1% din PIB) în primele 5 luni din 2012 la 10,1 miliarde de lei (1,62% din PIB) în perioada similară acestui an.

Ancora

“Dacă investitorii au sentimentul că decidenţii de politici sunt foarte serioşi în consolidarea fiscală şi văd obiective stabilite pe termen mediu şi un drum cum se ajunge acolo, o ancoră, acest lucru va alimenta investiţiile necesare, care vor contribui la creşterea economică. Dacă ai creştere, consolidarea fiscală este mai uşoară decât dacă nu ai creştere, este un principiu circular şi se pare că România s-a angajat în acest principiu şi-mi doresc să continue”, a afirmat Lagarde.

Potrivit directorului general al FMI, Christine Lagarde, FMI estimează o creştere globală de 3,1 la sută în perioada următoare.

Conferinţa “Eastern Europe and Romania: The Road Ahead”, găzduită de Banca Naţională, a fost inaugurată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, iar la reuniune, alături de Christine Lagarde, directorul general al FMI, a participat şi premierul Victor Ponta. Peste 200 de invitaţi au fost prezenţi la conferinţă, manageri din sectorul financiar-bancar, ai mediului politic şi academic.

Directorul general al FMI se află în România luni şi marţi, iar miercuri va veni la Bucureşti o misiune a Fondului, pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România, pe care autorităţile îl doresc încheiat pe 2 ani.

Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-by de circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.